Consiliul municipal Chișinău a votat numirea consilierului municipal din partea partidului „Forța Nouă”, Victor Chironda, în funcția de viceprimar pe planificare urbană. Hotărârea a fost votată de majoritatea consilierilor, scrie deschide.md.

Cei patru viceprimari ai capitalei, propuși anterior de edilul capitalei, Ion Ceban, sunt:

Angela Cutasevici, fostul secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării – viceprimar pe domeniul social și educație.
Victor Chironda, consilier municipal – viceprimar pe planificare urbană.
Inga Ionesi, Ambasadoarea Republicii Moldova în Estonia – viceprimar pe domeniul investiții și economie.
Ilie Ceban, avocat – viceprimar pe domeniul juridic.

Potrivit legislației, viceprimarul este ales la propunerea primarului general prin decizia Consiliului municipal, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. În cazul în care proiectul de decizie privind alegerea în funcția de viceprimar este exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul general numește viceprimarul prin dispoziție, care se aduce la cunoștința Consiliului municipal.

Inga Ionesi, ambasadorul R.Moldova în Estonia, a obținut un număr insuficient de voturi pentru a fi numită în funcția de viceprimar al mun.Chișinău pe domeniul investiții și economie. Hotărârea a fost votată de doar 25 de consilieri, în timp ce au fost necesar cel puțin 26 de voturi.

De precizat că ultima dată viceprimarii mun.Chișinău au fost numiți în 2017. Atunci, la propunerea primarului interimar, Nistor Grozavu, viceprimari au fost aleși Silvia Radu și Ruslan Codreanu. Anterior, capitala nu a văzut viceprimari noi din anul 2007, când în această funcție au fost numiți Nistor Grozavu și Vlad Coteț.