Știrea zilei

Votat: Fără alegeri în timpul stărilor de urgență și competențe mai mari Comisiei pentru Situații Excepționale

Parlamentul a votat astăzi, în două lecturi, modificări la proiectul de lege privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, care oferă mai multe competențe Comisiei pentru Situații Excepționale ce dirijează procesele în țară pe timpul stărilor de urgență, scrie unimedia.info.

În lege au fost operate modificări ce permit Parlamentului să adopte legi organice, în timpul stărilor de urgență, ceea ce până acum era interzis. Astfel, autoritățile spun că vor oferi Legislativului pârghii de a controla activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale, care, practic, decide asupra tuturor acțiunilor în timpul stărilor de urgență.

În același timp, Comisia a primit mai multe competențe, având posibilitatea să adopte decizii care nu sunt strict prevăzute în cadrul acestei legi.

Totodată, Ministerul Justiției și-a retras amendamentul care permitea desfășurarea alegerilor în timpul stărilor de urgență, pentru a opri discuțiile în contradictoriu din societate.

„De exemplu avem o stare de urgență din cauza unei secete, de ce să nu fie organizate alegerile în astfel de cazuri? Dar, pentru a opri aceste discuții, prevederea respectivă s-a exclus”, a spus ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

Pană astăzi în Republica Moldova au fost confirmate 29 de cazuri confirmate cu Covid-19.

Primul caz de coronavirus în Republica Moldova a fost înregistrat pe 7 martie 2020, fiind vorba de o femeie revenită din Italia.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Marina Tauber: Guvernarea socialistă ne costă 100 de milioane de lei anual și se laudă cu o donație de jumătate de milion

Prin campania de PR pe care au organizat-o cu ocazia donării salariului pentru combaterea COVID-19, …