Știrea zilei

Votat! Din 2020, pensiile vor fi indexate de două ori pe an

Deputații au votat astăzi proiectul de lege privind indexarea pensiilor de două ori pe an. Proiectul intră în vigoare în prima zi a anului viitor.

La 1 ianuarie 2020 intră în vigoare proiectul de lege privind indexarea pensiilor de două ori pe an. Asta după ce astăzi, deputații au votat proiectul în a doua lectură.

Astfel, pensiile vor fi indexate la 1 aprilie și la 1 octombrie.

Potrivit legii, „indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare – pentru toți beneficiarii, echivalent cu media indicelui prețurilor de consum pe ultimii 3 ani. Cea de la 1 octombrie va viza, în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență”, scrie Sputnik.md.

Totodată, legea prevede că modalitățile noi de indexare vor fi atribuite și militarilor, dar și persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

Autorii proiectului menționează că indexarea va genera și creșterea alocațiilor pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru persoanele vârstnice.

La începutul anului 2019, la Casa Națională de Asigurări Sociale erau înregistrați 700 887 de beneficiari de pensii.

 

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Câte școli din Capitală optează pentru prezența fizică a 100% în clase – detalii

Consultările în vederea identificării modelului de funcționare a instituțiilor de învățământ din Chișinău, de la …