Știrea zilei

Vlad Filat ar putea fi tras la răspundere penală în Germania | VIDEO

Vlad Filat ar putea fi tras la răspundere penală în Germania. Fostul său avocat, Igor Popa, împreună cu echipa sa, a depus o plângere la Procuratura din Frankfurt, învinuindu-l pe Filat de defăimare și insultă, fapte prevăzute de Codul Penal al Germaniei. Acest lucru a fost anunțat într-un comunicat de presă, emis de Casa de avocatură „Popa și Asociații”. Potrivit lor, fostul prim-ministru a dezvăluit în public mai mai multe acțiuni acuzatorii la adresa lui Igor Popa.

„În legătură cu acuzațiile și insinuările lansate pe data de 12 februarie 2020 […] și a tuturor declarațiilor mincinoase expuse până acum în spațiul public de către Vlad Filat și alte persoane, noi am depus o plângere penală la Procuratura din orașul Frankfurt.”, se arată într-un comunicat emis de Casa de avocatură „Popa și Asociații”.

În comunicatul emis se spune că „Igor Popa a fost denigrat și a fost răspândită informație falsă, deoarece s-a dorit înlăturarea acestuia din dosar, pentru că la un moment dat devenise incomod pentru anumite persoane, inclusiv din anturajul lui Vlad Filat”.

Totodată, avocații mai presupun că Vlad Filat l-a atacat în mod repetat pe fostul său avocat, care i-a asigurat asistență juridică, din motivul că ar fi vrut să-i achite facturile pentru serviciile juridice prestate timp de mai mult de un an de zile.

Menționăm că în cadrul unei emisiuni televizate, Vlad Filat a povestit despre acțiuni în care ar fi fost implicat fostul său avocat Igor Popa. Filat a spus că în seara zilei de 14 octombrie, ar fi fost invitat la o discuție acasă la viitorul său avocat și că, cel mai probabil, Popa știa despre faptul că Filat urma să fie arestat. Totodată, fostul premier a vorbit și despre preluarea unor sume de bani în bază de procură, exprimându-și regretul că l-a ales pe Popa în calitate de avocat.

Contactat de postul nostru de televiziune, Igor Popa ne-a declarat că urmărirea penală a fost inițiată pe teritoriul Germaniei, deoarece statutul său de rezident permanent este înregistrat la Camera Avocaților din Frankfurt, Germania. Potrivit lui, prejudiciul adus de Vlad Filat este imens. Igor Popa intenționează să depună o plângere similară și în Moldova.

Anterior, Ziarul de Gardă a scris că datoriile lui Vlad Filat față de casa de avocatură „Popa și Asociații” ar constitui peste 1,3 milioane de euro, peste 100 de mii de dolari și 230 de mii de lei. Suma datoriilor include penalități și dobânzi cu care s-a ales Filat, pentru că nu ar fi plătit la timp serviciile juridice prestate în perioada 2016-aprilie 2017. Acesta a constituit, de fapt, și motivul pentru care fostul premier a renunțat la serviciile avocatului său.

Nu am reușit să obținem o reacție din partea lui Vlad Filat pentru că avea telefonul deconectat, însă pentru un portal de știri, acesta a declarat că abia așteaptă să aibă oportunitatea să prezinte probele procurorilor germani, dar nu crede că acest lucru se va întâmpla.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ultima oră! Autoritățile din Moldova au emis cod galben de alertă națională privind coronavirusul | VIDEO

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță cod galben de alertă națională privind coronavirusul. Anunțul …