30 noiembrie 2019, sâmbătă
Știrea zilei

VIDEO // Partidul Politic ”ȘOR” s-a lansat oficial în campania electorală. Ilan Șor a prezentat principalele priorități ale formațiunii

Într-o atmosferă de nedescris, în prezența a aproximativ 1800 de conducători ai organizațiilor primare de partid, Partidul Politic ”ȘOR” s-a lansat oficial în campania electorală. Liderul formațiunii, Ilan Șor a prezentat principalele priorități ale formațiunii sale după alegerile din 24 februarie și a promis solemn, că va purta responsabilitate personală pentru realizarea tuturor promisiunilor. La finalul forumului republican al formațiunii, Ilan Șor a fost votat în unanimitate în funcția de viitorul prim-ministru al Republicii Moldova.

Ilan Șor s-a referit la situația actuală dezastruoasă, la care a fost adusă Republica Moldova, subliniind că țara este la marginea prăpastiei, cu satele și infrastructura distruse, economia la pământ, iar mai mult de jumătate din populația țării a fost nevoită să plece. Potrivit lui, cei care se fac vinovați de aceasta sunt politicienii care au condus țara în cei 28 de ani de independență. Astăzi a venit timpul politicienilor noi, spune Ilan Șor, al adevăraților manageri, care vin la serviciu să creeze, să ”construiască”, lucru care se întâmplă în Orhei, de mai bine de trei ani.

Ilan Șor a accentuat că scopul primordial al formațiunii pe care o conduce este RENAȘTEREA IMEDIATĂ a MOLDOVEI, lucru posibil, ceea ce a și demonstrat, de altfel, întrucât ”nu a construit la Orhei Europa, dar a construit Moldova”; iar programul electoral al Partidului pe care îl conduce prevede resuscitarea și dezvoltarea economică și socială a întregii țări.

De asemenea, echipa Partidului „ȘOR” va începe reconstrucția industriei, a fabricilor și întreprinderilor de stat, care vor da locuri de muncă, venituri la buget și siguranța oamenilor în ziua de mâine. Va reabilita economia satelor prin reconstrucția gospodăriilor colective. Tot în cadrul conferinței, membrii partidului au propus candidatura lui Ilan Șor la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, propunere care a fost salutată și votată unanim de cele aproape 2.000 de persoane prezente în sală.

În acest context, Ilan Șor a declarat că viitorul prim-ministru trebuie să aibă o abordare cu totul diferită spre deosebire de politicienii de până acum, să fie un fel de primar al întregii Moldove, un om care non-stop să se ocupe de problemele cetățenilor.

„Imediat vom începe reconstrucția întregii infrastructuri. Ca în perioada sovietică – cincinalul în trei ani. Ajunge să pălăvrăgim, ajunge să lenevim. La Luptă!” – și-a îndemnat Ilan Șor membrii echipei, în aclamațiile mulțimii.

În buletinele de vot, partidul Politic „ȘOR” va figura cu numărul cinci. Formațiunea politică numără la moment peste 60 de mii de membri în toată țara.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

VIDEO // Sesizarea lui Munteanu, catalogată de CEC ca neîntemeiată

„Vinovăția persoanei în săvârșirea unei contravenții nu poate fi întemeiată pe presupuneri” acesta este răspunsul oficial …