1 februarie 2020, sâmbătă
Știrea zilei

VIDEO // La Jora de Mijloc, Orhei, a fost deschisă o Farmacie Socială

În Comuna Jora de Mijloc  proiectele de modernizare continuă în forță.

În această localitate a fost deschisă o Farmacie Socială, iar toate medicamentele sunt vândute fără costuri suplimentare și, prin urmare, la prețuri mai mici, în comparație cu farmaciile obișnuite.

Deschiderea primei farmacii sociale în comuna Jora de Mijloc a început cu sfințirea acesteia. Fiecare colțișor  a fost stropit cu agheasmă, iar după sfințire, a fost tăiata panglica de  inaugurare.

Localnicii prezenți la eveniment, în special pensionarii, au salutat cu căldură această inițiativă, subliniind faptul că cumpărarea medicamentelor, de care au nevoie în mod constant, ia o mare  parte din venitul lor modest, iar o astfel de farmacie va fi, fără îndoială, de ajutor.

Viceprimarul comunei este convins că deschiderea farmaciei sociale este un prim pas spre asigurarea unei vieți mai bune pentru locuitorii comunei Jora de Mijloc, dar și pentru cei din satele vecine. Pe lângă prețurile de producător la produsele farmaceutice, localnicii se vor bucura și de o  gamă variată de medicamente.

 

Farmacia Socială din Comuna Jora de Mijloc va activa de luni până vineri de la orele 9:00 până  la ora18:00 .

 

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ultima lună de iarnă va intra în forţe cu temperaturi generoase

Ultima lună de iarnă va intra în forţe cu temperaturi de până la 15 grade …