20 septembrie 2019, vineri
Știrea zilei

VIDEO // Atenție la unele produse de curățat

Două produse de curățare, care ar putea pune în pericol sănătatea oamenilor, sunt retrase de pe piața moldovenească. Care sunt acestea, ce pericol prezintă și cum să ne protejăm – aflați din subiectul ce urmează.

Anunțul de retragere a celor două soluții a fost făcut de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, iar inspectorii de acolo spun că monitorizează în permanență ca produsele să nu se regăsească prin piețe, dar și pe rafturile magazinelor. Este vorba de două produse ambalate în recipiente de plastic cu pompa pulverizatoare, cu puternic efect de curățare pentru eliminarea mucegaiului, ciupercilor și a murdăriei. Câteva detalii ne-a oferit NICOLAE OLĂRAȘU, inspector în cadrul APCSP.

Am încercat să vedem dacă într-adevăr cele două produse de curățat au fost retrase de pe piață. Pe la tarabe acestea nu au fost de găsit, iar unii vânzători spun că nici chiar nu au auzit de astfel de soluții.

Până la moment, în cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor nu a parvenit nicio petiție în acest sens. Atenționăm că produsele au defecțiuni al mecanismului de stropire a lichidului de curățat. Dacă produsul a fost folosit parțial, pentru a evita orice posibilă accidentare, prin desprinderea capului de pulverizare de corpul recipientului, oamenilor li se recomandă să-l pună într-o pungă, în poziție verticală, și să-l elimine împreună cu gunoiul menajer. Iar în caz că unii stropi au intrat în contact cu ochii sau pielea – să se respecte instrucțiunile de pe eticheta produsului.

  • 1
  •  
  •  
  •  

Citește și

Vine înghețul la noapte

Gata cu vremea frumoasă – în această noapte temperaturile vor coborî sub pragul înghețului. Potrivit …