Știrea zilei

Unii consumatori din Chișinău se plâng că plătesc dublu pentru o de facturare. Reacția reprezentanților de la ”Termoelectrica”

Sunt obligați să plătească dublu pentru ultima zi de facturare a agentului termic! Acest lucru a fost sesizat de un grup de consumatori, care s-au plâns unor jurnaliști. Drept dovadă, oamenii au prezentat facturile la căldură pe ultimele trei luni. În replică, reprezentanții ”Termoelectrica” spun că este vorba de acuzații nefondate și speculative.

În plângerea adresată agenției ”Omega” consumatorii susțin că pentru una și aceeași zi au plătit de două ori. De exemplu, pentru căldura livrată în data de 29 noiembrie, aceștia au achitat, atât în luna noiembrie, cât și în luna decembrie. O situație similară a fost și pentru data de 27 decembrie. De cealaltă parte, reprezentanții ”Termoelectrica” și ai Centrului de calcul ”Infobon” îi îndeamnă pe consumatori să analizeze cu atenție procedura de facturare și să nu lanseze acuzații nefondate.

În declarația emisă se menționează că procedura de colectare a datelor de pe contor este efectuată mecanic de inspectorii întreprinderii, iar sfârșitul perioadei de facturare coincide cu începutul următoarei perioade, mai exact este vorba de aceeași zi. Potrivit lor, este imposibilă colectarea datelor la ora 24.00. Informațiile sunt incluse într-un act pregătit de inspectori în care sunt menționate data și ora exactă de colectare, lucru care se întâmplă, de obicei, începând cu ora 8.00 și până la 17.00.

”Termoelectrica” deservește peste 200 de mii de locuințe, 700 de instituții bugetare și circa 600 de întreprinderi. Reprezentanții furnizorului de căldură susțin că sunt dotați cu arhivă electronică, iar infor\qmațiile despre consumul de energie termică zilnic și lunar sunt păstrate timp de 2 ani. Astfel, fiecare consumator poate obține acces la aceste date prin intermediul gestionarului blocului locativ. Totodată, întreprinderea menționează că este în drept să atace în judecată persoanele care lansează acuzații nefondate.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Cadavrul unui bărbat, depistat într-un ascensor dintr-un bloc de pe bulevardul Moscovei

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 48 de ani a fost depistat într-un ascensor dintr-un …