Știrea zilei

Un membru al Comisiei pentru acordarea cetăţeniei, cercetat penal

Un membru al Comisiei pentru acordarea cetăţeniei, de pe lângă preşedintele ţării, și un intermediar au fost reținuți, vineri seara, 5 iulie, într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți că l-ar fi ajutat pe un cetățean străin să obțină cetățenia moldovenească fără impedimente, transmite IPN.

Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, bănuiții ar fi acționat în complicitate, iar pentru serviciile lor ar fi cerut 2500 de euro. În cadrul documentării cazului, a fost urmărită transmiterea banilor în două tranșe – de la solicitantul cetățeniei către intermediar și de la intermediar către membrul Comisiei. După ce a fost transmisă toată suma, ofițerii CNA și procurorii i-au reținut pe intermediar și pe reprezentantul Comisiei.

Pe faptele descrise a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență, iar persoanele bănuite au fost plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.


În prezent, grupul de anchetă desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Reprezentanții Președinției continuă să acorde suport ofițerilor CNA și procurorilor pentru documentarea obiectivă a cazului și identificarea întregului cerc de suspecți.


  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

PDM a înaintat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu | VIDEO

Partidul Democrat din Moldova a inițiat o moțiune de cenzură, în ședința Parlamentului din 17 …