Știrea zilei

Un luptător moldovean, antrenorul lui Conor McGregor

Serghei Piculschi, originar din Albota de Sus, Taraclia, este antrenorul renumitului luptător de arte marțiale mixte, Conor McGregor, din 2007. Cei doi s-au cunoscut la Dublin, scrie agora.md.

Serghei a ajuns în Irlanda, pentru niște investigații medicale, după ce, în timpul unei lupte a suferit o traumă gravă.

Într-un interviu pentru gagauz.md, acesta a povestit că s-a întâmplat chiar în sala antrenorului lui McGregor, unde Piculschi a fost invitat de niște prieteni. În scurt timp, după ce John Kavanagh (antrenorul luptătorului) l-a observat, acesta l-a chemat pe Piculschi să lupte în timpul antrenamentelor cu Conor.

„Conor asimila repede mișcările. Am fost plăcut surprins de asta. Așa sunt eu de felul meu, dacă văd că cineva reușește anumite lucruri, nu mă mai pot opri. Antrenamentele noastre începeau la 7 dimineața și se sfârșeai la 11. Conor era extrem de atent la toate mișcările mâinilor, picioarelor, iar atunci când nu-i reușea din prima mă întreba care este cauza, a spus Piculschi“, a declarat moldoveanul pentru sursa citată.

Amintim că ieri Conor McGregor a obținut victorie în lupta cu americanul Donald Cerrone, în 40 de secunde. În așa fel, irlandezul și-a marcat cu triumf revenirea în octogon, după înfrângerea față de rusul Khabib Nurmagomedov.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Oficial: Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate din cauza pandemiei de coronavirus

Shinzo Abe, primul ministru al Japoniei, și Thomas Bach, șeful Comitetului Internațional Olimpic, au ajuns …