23 februarie 2020, duminică
Știrea zilei

Un director „Servicii Pază”, reținut într-un dosar de trafic de influenţă

Şeful întreprinderii de stat „Servicii Pază”, filiala Cahul, a fost reţinut de ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Bărbatul este suspectat că ar fi primit 700 de euro de la un cetăţean pentru a-l ajuta să obţină permis de conducere.

Potrivit denunțătorului, bănuitul i-ar fi dat asigurări că ar avea influență asupra membrilor Comisiei de examinare a Agenției Servici Publice şi că îi poate determina să-l favorizeze la susţinerea probelor teoretice şi practice.

Pe circumstanţele denunţate, DGT Sud a CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar bărbatul a fost prins în flagrant chiar în biroul său de seviciu în timp ce primea 450 euro, transmişi sub controlul CNA. În urma  percheziţiilor efectuate la biroul suspectului a fost găsită şi suma de bani transmisă anterior.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare  cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

O nouă imagine a coronavirusului, publicată de cercetători

La microscop, punctele galbene reprezintă particulele virale iar albastrul este suprafaţa celulei, potrivit presei internaționale. …