Știrea zilei

Un bărbat a murit după ce a instalat luminițele de Crăciun la fereastră

Glowing lights in the dark.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din satul Falcău, România, şi-a găsit sfârşitul, după ce camera în care dormea s-a umplut de fumul degajat de arderea instalaţiei electrice de Crăciun, montată la geam.

Nenorocirea s-a produs în cursul dimineţii de vineri, vecinii bărbatului sesizând prin intermediul unui apel la 112, în jurul orei 07:20, că din locuinţa acestuia iese fum, transmite Știri.md.

În scurt timp la faţa locului au ajuns pompieri ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul lor intervenind şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

La sosirea pompierilor locuinţa era inundată cu fum, iar în interior, pe un pat, se afla proprietarul în stare de inconştienţă.

Din nefericire, cadrele medicale care au intervenit la faţa locului au fost nevoite să declare decesul bărbatului de 73 de ani.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Rusia și-a închis granița cu China

Rusia și-a închis granița cu China de teama contaminării cu coronavirus, în timp ce țările …