Știrea zilei

Un angajat al Facebook s-a sinucis la sediul companiei din Silicon Valley

Un angajat al Facebook s-a sinucis joi sărind de la etajul al patrulea al unei clădiri la sediul companiei din oraşul american Menlo Park, în Silicon Valley, a anunţat poliţia, relatează vineri Xinhua, scrie digi24.ro.

Poliţia din Menlo Park a declarat că ofiţerii au răspuns unui apel la urgenţă care a anunţat că un bărbat a sărit de la etajul unei clădiri şi au găsit victima decedată când au ajuns la faţa locului.

„Paramedicii au acordat primul ajutor, însă nu au putut să resusciteze victima. Decesul a fost pronunţat la faţa locului”, a anunţat poliţia, care a precizat că identitatea victimei nu va fi dezvăluită până când cea mai apropiată rudă nu va fi anunţată.

Facebook îşi „exprimă regretul că unul dintre angajaţii săi a murit astăzi (joi) la sediul companiei din Menlo Park„, a afirmat Facebook într-un comunicat pentru presa locală, adăugând că va coopera la ancheta poliţiei în legătură cu acest incident.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19 în lume: Țările europene continuă relaxarea restricțiilor, numărul oficial al deceselor în Rusia – pus sub semnul întrebării, EC salută relansarea economiei europene | VIDEO

Țările europene continuă relaxarea restricțiilor impuse pe perioada pandemiei de coronavirus, iar Comisia Europeană a …