Știrea zilei

Întregul guvern Medvedev demisionează | VIDEO Update

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a anunţat miercuri că demisionează, în contextul unor schimbări constituţionale anunţate de preşedintele Vladimir Putin. Acesta din urmă a propus organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl patronează de 20 de ani.

Principală măsură anunţată de liderul de la Kremlin vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii premierului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

„Este evident că noi, în calitate de Guvern al Federației Ruse, trebuie să oferim președintelui țării noastre posibilitatea de a lua toate deciziile necesare și, în aceste condiții, cred că a fost corect să ne dăm demisia in corpore”, a declarat Dmitri Medvedev, scrie agenția rusă TASS.

Medvedev a preluat conducerea executivului în mai 2018, la două luni după realegerea lui Putin ca preşedinte. Cu toate acestea, Vladimir Putin, al cărui actual mandat se încheie în 2024 şi care conform legislaţiei în vigoare nu are dreptul să candideze din nou, a subliniat că Rusia trebuie să fie în continuare condusă de un sistem prezidenţial.

Fără să ofere precizări, Vladimir Putin a abordat şi problema modificării articolului care limitează numărul mandatelor prezidenţiale „la două mandate succesive”, transmite presa rusă.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Alegeri valabile în Belarus: Rata de participare – peste 50 la sută

Președintele Comisiei Electorale Centrale din Belarus anunță că alegerile prezidențiale pot fi considerate valabile – …