Știrea zilei

„Tutun-CTC” ar fi fost privatizat în condiții dubioase și fără o evaluare reală a valorii activelor

Una dintre cele mai importante întreprinderi de stat, combinatul Tutun-CTC, a fost privatizat la începutul acestui an în condiții dubioase și fără o evaluare reală a valorii activelor, au constatat auditorii Curții de Conturi, scrie mold-street.com.

Conform constatărilor auditorilor, încă în anul 2000, Parlamentul a aprobat un Proiect individual de privatizare prin concurs investițional a pachetului de acțiuni ale statului deținute în SA Tutun-CTC, însă Agenția de Privatizare, având instituită Comisia de concurs, timp de 7 ani nu a organizat un concurs investițional.

Privatizare fără evaluare

Ulterior, pentru privatizarea pachetului de acțiuni ale statului de la Tutun-CTC în perioada anilor 2008-2018 au fost instituite alte două comisii.

Cu toate acestea, până la expunerea de privatizare la finele anului 2018, beneficiarul sau autoritățile, adică Agenția Proprietății Publice sau Ministerul Agriculturii nu au efectuat o evaluare a activelor nete la valoarea de piață, inclusiv a valorilor mobiliare și bunurilor imobile, fapt care a dus la micșorarea mărimii capitalului propriu cu 111,6 milioane lei și respectiv a valorii acțiunilor privatizate la concursul comercial din 14 decembrie 2018.

Auditorii susţin că procedură de selectare a câștigătorului concursului comercial nu a fost obiectivă și nu a întrunit prevederile legale. De asemenea, nu a existat principiul concurenței, iar la etapa a doua a concursului, comisia a admis neregulamentar oferta unei companii, care a oferit prețul de aproximativ 166 de milioane de lei, se mai arată în raportul Curții de Conturi, scrie mold-street.com.

Concurs trucat, ce trebuia anulat

Potrivit Curţii de Conturi agentul economic urma să fie descalificat, fiindcă nu a prezentat documentele prevăzute în Caietul de sarcini și anume situațiile financiare, autentificate de organul statistic teritorial.

„Totodată, același agent economic a fost înregistrat la Agenția Servicii Publice pe 6 decembrie 2018, cu 6 zile înainte de depunerea ofertei de participare la privatizarea valorilor mobiliare ale statului, și respectiv nu a desfășurat activitate de antreprenoriat”, se arată în raportul auditorilor.

În cadrul etapei a doua, nu a fost asigurat principiul concurenții, iar ofertantul câștigător a propus îmbunătățirea cu doar 85.000 lei a prețului inițial a ofertei de 166 milioane lei, adică cu 0,05% și nu și-a asumat cele mai avantajoase obligații în sensul satisfacerii condițiilor concursului.

„Prin urmare Comisia de concurs, la orice etapă a concursului a fost în drept să adopte regulamentar decizia privind finalizarea concursului fără determinarea câștigătorului, sau să declare concursul nul”, constată auditorii.

În consecinţă pachetul de acțiuni ale statului de la Tutun-CTC care costa 338,27 milioane lei a fost vândut cu 166,1 milioane lei, „valoarea acțiunilor fiind micșorată cu 172,2 milioane lei sau cu 50,9% din valoarea de bilanț a acțiunilor”.

Reprezentanţii Agenției Proprietății Publice au explicat această micșorare prin lipsa ofertelor la prețul inițial. De notat că Tutun-CTC a fost scoasă la privatizare câteva runde la rând, dar fără succes.

Statul a gestionat prost Tutun-CTC

Misiunea de audit a efectuat şi o analiză a activității economice a societății, a mediului de afaceri în care a activat precum, și a activității organelor de conducere, constatând reducerea abruptă a profitului (în 2018 a fost de 84 de ori mai mic decât în 2011) şi a vânzărilor.

„În anul 2018, rentabilitatea activelor a scăzut brusc până la nivelul de 0,35% față de cel optim de 10%, iar rentabilitatea capitalului propriu a scăzut până la 0,23%, față de cel optim de 20-25%”, se arată în raport.

Activitatea reprezentanților statului, membrilor consiliilor, a comisiei de cenzori și managerilor societății în anii 2014-2018 a fost una ineficiență și nedirecționată spre promovarea și protejarea intereselor statului soldându-se cu un impact nefavorabil asupra activității societății comerciale.

În anul 2018 volumul de producție a produselor din tutun a constituit 0,8 miliarde de țigări, de 5 ori mai mic decât volumul din 2007.

„Pentru anii 2019-2020 membrii consiliului au aprobat volume de producere și comercializare reduse de 0,3-0,2 miliarde de țigări, care se află sub nivelul pragului de rentabilitate și nu pot fi considerate direcții prioritare ale activității societății comerciale”, se mai arată în raport.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ce mesaje transmit politicienii de la Chișinău de Ziua Națională a României

Politicienii din Republica Moldova felicită România cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale. Printre aceștia se regăsesc …