Știrea zilei

Triplu omor, la Bălți. Cadavrele, găsite în propria casă | VIDEO Update

Caz terifiant la Bălți. Un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol, a fost reținut de către oamenii legii, fiind bănuit de săvârșirea a trei omoruri, după care ar fi incendiat casa în care se aflau victimele.

Poliția din Bălți a fost sesizată în această dimineață, în urma producerii unui incendiu într-o gospodărire din municipiul Bălți. După ce a fost localizat și lichidat incendiul, oamenii legii au depistat trei cadavre. Ulterior, la fața locului au intervenit experții criminaliști și medicii legiști. Printre victimele depistate se numără o femeie de 35 de ani și doi bărbați de aproximativ 44 de an i. Pe corpul acestora polițiștii au descoperit semne de moarte violentă.

MARIANA BEȚIVU, ofițer de presă IGP: Suspectul în comiterea triplului omor a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol, fără loc permanent de trai în Republica Moldova. Bănuitul este reținut pentru 72 de ore și riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.

Oamenii legii anchetează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor crimei săvârșite.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Mai mulți medici din RM amenință cu demisia din cauza lipsei echipamentului de protecție | VIDEO

Un număr impunător de medici amenință cu cereri de demisie din cauza lipsei echipamentului de …