Știrea zilei

Transportatorii din Chișinău așteaptă de la Primărie o viziune clară privind circulația microbuzelor

Operatorii de maxi-taxi din capitală așteaptă de la Primărie o viziune clară privind viitorul acestui tip de transport în municipiu, având în vedere ultimele declarații ale premierului Ion Chicu, care a spus că „maxi-taxi-urile nu mai au ce căuta în Chișinău”, transmite IPN.

În cadrul unor dezbateri publice la Primărie, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a întrebat responsabilii municipali din domeniu dacă mai este sau nu nevoie de microbuze în oraș. El a reiterat că, pentru a putea păstra tariful de 3 lei, municipalitatea ar trebui să subvenționeze transportatorii. Estimativ ar fi vorba de 70 de milioane de lei. Dacă s-ar mai găsi suplimentar 30 de milioane, atunci pensionarii ar putea fi transportați gratuit. Oleg Alexa consideră că, astăzi, Chișinăul nu se poate descurca fără microbuze. Acestea circulă în zonele unde nu ajung troleibuzele și autobuzele. El a propus ca transportatorii să definitiveze calculele împreună cu Primăria și să le înainteze Consiliului municipal Chișinău.

Lilian Copaci, șef interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, a declarat că specialiștii Direcției evaluează calculele prezentate de operatorii de maxi-taxi. Conform Strategiei de dezvoltare a transportului public (din 2014), rolul transportului public de capacitate mare urmează să crească, iar al transportului de capacitate mică se va extinde mai mult spre suburbii și cartierele unde nu ajung autobuzele sau troleibuzele.

Iurie Tesa, consilier municipal, consideră că municipalitatea are nevoie acum de microbuze. Acesta spune că este regretabilă declarația premierului precum că transportatorii nu au ce căuta în municipiul Chișinău. „Noi suntem obligați să găsim soluția optimă pentru a putea satisface toate părțile”, a spus acesta.

Corneliu Pântea, consilier municipal, a spus că a studiat demersurile transportatorilor și a solicitat ca la următoarea ședință a CMC să fie prezentate informații privind situația transportului public. „La moment, din câte înțeleg, excluderea totală a celor 700 de microbuze care ies în fiecare zi la linie nu este posibilă”. Consilierul vede ca soluție majorarea tarifului de călătorie până la 5-6 lei sau aplicarea unu mecanism de subvenționare a operatorilor de maxi-taxi.

Sergiu Tofilat, consilier municipal, consideră că Primăria trebuie să elaboreze un Plan de mobilitate urbană, din care să reiasă clar care sunt rutele ce trebuie păstrate. Potrivit alesului local, politicile de subvenționare a transportatorilor nu sunt bune, trebuie subvenționați călătorii care nu pot să plătească.

Potrivit Direcției generale transport public și căi de comunicație, 14 administratori a 44 de rute de microbuz activează în baza contractelor vechi, din 2005, iar pentru rutele apărute ulterior s-au semnat contracte provizorii, până la următorul concurs.

Șoferii de pe unele rute municipale au protestat luni, 24 februarie, staționând, în primele ore ale dimineții. Ei au mai cerut să fie invitați la discuții cu executivul Primăriei.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

O secție a Spitalului Clinic din Tiraspol a fost izolată după ce un pacient a fost testat pozitiv la COVID-19 | VIDEO

O întreagă secție a Spitalului Clinic din Tiraspol, unde erau tratați bolnavii diagnosticați cu pneumonie, …