Știrea zilei

Suspecții care ar fi violat o angajată a procuraturii, cercetați în arest la domiciliu. Ce riscă aceștia

Detalii noi în cazul violului unei angajate a Procuraturii Anticorupție. Cei doi bărbați puși sub învinuire în dosarul inițiat de procurori se află, în prezent, în arest la domiciliu, în urma deciziei Curții de Apel Chișinău. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă să petreacă după gratii următorii 7 ani, scrie unimedia.info.

Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru, a comunicat, pentru unimedia, că cei doi bărbați sunt acuzați de viol, privarea ilegală de libertate și acțiuni violente cu caracter sexual. Inițial, ambii suspecți au fost reținuți, iar ulterior, plasați în arest preventiv. Recent, însă, Curtea de Apel le-a schimbat măsura de reprimare din arest – în arest la domiciliu.

Pentru infracțiunile care li se incrimină suspecților, Codul Penal prevede pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani de închisoare.

Dosarul se află la etapa de finalizare și urmează a fi transmis în instanța de judecată, fiind instrumentat de Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Ciocana.

În noaptea de 27 spre 28 decembrie, potrivit unei scrisori la adresa redacției unimedia, o angajată a Procuraturii Anticorupție ar fi fost violată după o petrecere corporativă. Doi bărbați ar fi profitat de starea de ebrietate a acesteia și ar fi urcat-o într-o mașină și dus-o într-un apartament, unde au violat-o. Victima a depus o plângere în acest sens.

Pe adresa redacției a fost transmis un video în care se vede cum patru bărbați au târât victima până la un taxi. Pe cazul dat a fost dispus și un control de serviciu în cadrul Procuraturii Anticorupție.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

EXCLUSIV: Moldoveancă stabilită în Liban, povestește, cum arată Beirut, la două zile de la cumplitele explozii | VIDEO

Multă durere, plăci de beton, sânge, cioburi de sticlă peste tot și oameni de diferite …