Știrea zilei

Sindromul Burnout: Mai mulți pedagogi din Hâncești solicită diminuarea vârstei de pensionare

Pedagogii le solicită autorităților reducerea vârstei de pensionare pentru cadrele didactice – învățătorii îşi doresc să iasă anticipat la pensie pentru că nu mai fac față ”unui sistem de învăţământ, aflat în continuă schimbare”.

Mai mulți pedagogi din raionul Hâncești solicită ca vârsta de pensionare pentru cadrele didactice să fie diminuată de la 63 la 57 de ani pentru femei și la 62 de ani pentru bărbați. Acest lucru ar fi necesar din cauza că ”profesia de pedagog este calificată ca fiind prima în lista celor cu cea mai mare ardere profesională și emoțională (sindromul Burnout)”, scrie Sputnik.md.

Un demers în acest sens a fost expediat în adresa Parlamentului, Guvernului, Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova, Federației Sindicale a Educației și Științei.

Demersul este semnat de președintele filialei din Hâncești a Federației Sindicale a Educației și Științei, Ana Cimpoieș.

”Solicitarea vine în urma cererii cadrelor didactice din gimnaziul Mingir, raionul Hâncești, din 27.02 2020, și Hotărârii Biroului Executiv al Consiliului Raional Hîncești al Federației Sindicale a Educației și Științei din 28. 02.2020”, este precizat în demes.

Pedagogii explică că ”activitatea de zi de zi în instituțiile de învățământ produce deseori emoţii negative, declanșând epuizarea emoțională a cadrelor didactice, datorate comportamentului elevilor, sentimentului de inechitate în privinţa recunoaşterii valorii sociale a profesiunii, salarizării scăzute, supraîncărcării muncii, constrângerilor temporale, climatului şcolar neadecvat, lipsei susţinerii organizaţionale”.

În demers este precizat că există profesori care îşi doresc pensionarea anticipată la cerere din cauza incapacității fizice sau psihice de a face față cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual, aflat în continuă schimbare.

Precizăm că în anul educațional 2018-2019 femeile reprezintă 86,7 la sută din numărul total de pedagogi.

Conform modificărilor operate în Legea privind sistemul public de pensii, începând cu 1 iulie 2017, a intrat în vigoare majorarea treptată a vârstei de pensionare şi majorarea stagiului de cotizare atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Astfel, vârsta standard de pensionare de 63 de ani pentru bărbaţi va fi atinsă la 1 iulie 2019, iar pentru femei — la 1 iulie 2028. Atingerea acestor vârste se realizează prin creşterea anuală a vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi cu 4 luni, iar pentru femei cu 6 luni, începând cu 1 iulie 2017.

Totodată va fi egalat stagiul complet de cotizare pentru bărbaţi şi femei, care va constitui 34 de ani. Pentru bărbaţi el va fi stabilit începând cu 1 iulie 2018, iar pentru femei începând cu 1 iulie 2024.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Mitropolitul Vladimir, profund îngrijorat de evoluția pandemiei. Propune trei zile de post aspru și împărtășanie

Mitropolia Moldovei se arată „profund îngrijorată” de criza provocată de pandemia de COVID-19. Într-o circulară …