Știrea zilei

Semnarea unui acord dintre PSRM și ACUM este aproape de realizare | VIDEO

Semnarea unui acord dintre PSRM și ACUM este aproape de realizare. Cel puțin asta spune șeful statului care crede că documentul ar putea fi semnat săptămâna viitoare.

Igor Dodon a precizat că acesta conține mai multe compartimente, cum ar fi politica internă și cea externă, activitatea parlamentară și alegerile locale din luna octombrie curent. El spune că acordul mai prevede că nu vor fi acceptați traseiștii politici și crearea unor noi alianțe parlamentare, iar între PSRM și ACUM trebuie să existe un pact de neagresiune, ce ține de comportamentul în alegerile locale din toamnă.

Anterior, deputați din blocul ACUM au declarat că acordul poate fi semnat doar după un amplu proces de reformare a justiţiei, demonopolizare, reforme economice şi măsuri de protecţie socială. Există și deputați de la ACUM care sunt categoric împotriva continuării alianței cu socialiștii.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Învestirea Irinei Vlah are loc cu ușile închise la Președinție

În aceste clipe are loc învestirea Irinei Vlah. Evenimentul este cu ușile închise la Președinție. …