Știrea zilei

Șef la Institutul de Medicină Urgentă: Rezervele de ventilatoare sunt epuizate

R. Moldova nu dispune de aparate de ventilare suficiente,  pentru a face față epidemiei cu coronavirus și ar putea fi procurate niște ventilatoare ieftine, dar care se defectează rapid și nu sunt foarte eficiente. Asta în condițiile în care în acest moment stocul de producție a ventilatoarelor calitative este limitat și doar câteva țări sunt capabile să asigure producția acestora. Declarațiile în acest sens vin din partea lui Adrian Belii, profesor de anestezie la Universitatea de Stat și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, șef de departament de Anestezie și Terapie Intensivă la Institutul de Medicină Urgentă, care a acordat un interviu pe canalul de Youtube, scrie agora.md.

„Nici cele mai bogate țări nu au resursele necesare pentru a face față acestei epidemii, iar Moldova cu atât mai mult nu le are. Leziunile pe care le produce virusul face că plămânul să devină rigid și schimbul de gaze prin plămân este dificil. În cazul dat e nevoie de aparate foarte performante, care pot modela așa o biomecanică încât plămânul să nu primească daune suplimentare de la ventilarea artificială și pacientul să poată fi ventilat în timp îndelungat.

Perioada de ventilare la așa pacienți, dacă se ajunge la așa situație, este cuprinsă între 14 și 21 de zile. Aparatele trebuie să fie bune, pentru că în caz contrar ele aduc complicații. Specificațiile tehnice eu le-am transmis la Ministerul Sănătății. Din sursele pe care noi le cunoaștem rezervele de aparate sunt epuizate. Capacitatea lor de producție este limitată.

Eu presupun că vor fi achiziționate acele aparate care sunt disponibile pe piață, fie acelea care doar suflă aer în plămâni și de obicei sunt aparate de producție rusească care suflă aer, dar se strică repede și sunt ieftine. Posibil să fie disponibile, pentru că nimeni în lume nu le cumpără. Puține țări pot produce aparate bune. Noi nu avem cum să producem propriile aparate”, a explicat doctorul Adrian Belii.

Mai mult, șeful de departament la Institutul de Medicină Urgentă Adrian Belii a explicat, care e metoda corectă pentru a ne spăla pe mâini, astfel încât să prevenim infectarea cu coronavirus.

„Dacă pur și simplu dai cu spirt mâinile, asta nu dezinfectează. Trebuie minim 30 de secunde cu soluția dezinfectantă, care trebuie să aibă minim 75 la sută de alcool. Mișcarea trebuie să fie între degete, după care degetul mare și după aceea vârful degetelor pe palmă, astfel încât să asigurăm o prelucrare corectă a mâinilor”, a mai explicat Adrian Belii.

La 19 martie, în R. Moldova sunt confirmate 36 de cazuri de infecție cu COVID -19. Trei pacienți se află în stare gravă, iar singura paciență internată la Spitalul Republican așteaptă rezultatele celui de-al doilea test pentru a fi confirmată însănătoșirea și a fi externată, a informat ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Un nou sistem informaţional de comunicare la aeroport

În timpul pandemiei, precum și în condițiile unei presiuni fără precedent din partea autorităților, Avia …