Știrea zilei

Ședință cu scântei, în Parlament, după declararaea Stării de Urgență. Opoziția consideră că autoritățile au abuzat de situație | VIDEO

Republica Moldova a intrat în stare de urgență pe o durată de 60 de zile, adică până în data de 15 mai. Proiectul de lege a fost votat de Parlament după ce ieri, Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens, la propunerea Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale. Este primul caz în istoria Republicii Moldova de declarare a Stării de Urgență. 

Deși mai multe state ale UE au decretat până acum 30 de zile stare de urgență, Republica Moldova a intrat în stare de urgență pe o durată de 60 de zile. Prim-ministru, Ion Chicu spune că asemenea măsuri vor asigura un grad mai sporit de protecție pentru cetățenii R.M.

ION CHICU, prim-ministru R.M: Situația epidemiologică se agravează la nivel global și regional, crește numărul de cazuri confirmate în țările vecine România și Ucraina și în mod deosebit îngrijorează statisticile din Franța, Spania, Italia, Marea Britanie, de unde au revenit sau mai sunt mulți cetățeni de ai noștri. Aceste evoluții impun Guvernul de a lua mai multe decizii menite să asigure un grad mai sporit de protective pentru cetățeni în țară. Propunem Parlamentului declararea stăr ii de urgență pe întreg teritoriu R.M pentru o perioadă de 60 de zile.

Deși proiectul a fost votat, unii parlamentari nu au fost de accord ca în Republica Moldova să fie instituită starea de urgență timp de tocmai 60 de zile.

OCTAVIAN ȚÎCU, deputat neafeliat. Pentru ce 60 de zile stare de urgență? Nici o țară din proximitate nu a aplicat mai mult de 30 de zile. În 60 de zile noi avem un spațiu constitutional total anihilat la discreția unei comisii care o să vrea să facă ce vrea.

DENIS ULANOV, deputat, Partidul Politic Șor  Aș vrea să înțeleg, cine, în baza cărui fapt, și în baza căror raționamente, tehnic cum a fost acesta făcută că propunerea ministerului Justiției este susținută de către cabinetul de miniștri și de către dumneavoastră și s-a transoformat în 60 de zile.

ION CHICU, prim-ministru R.M: De ce 60 de zile? 60 de zile pentru că avem din păcate avem în Europa un prognostic negative a evoluției acestei boli și trebuie să fim pregătiți pentru a acționa corespunzător.

După ce șeful executivului a fost luat la întrebări, deputații au declarat că acesta a venit cu tema nepregătită în Parlament. Mai mult decât atât, prim-ministru a fost întrebat de ce nu au fost luate măsuri ca să fie amânate alegerile de la Hîncești.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: Dumneavoastră cunoașteți câte persoane sunt infectate la ziua de astăzi, dacă dumnevoastră personal ați fost de acord ca duminică să fie organizate alegeri. Dumnevoastră sunteți gata personal să fiți responsabili pentru înrăutățirea situației care este observată deja astăzi.

ION CHICU, prim-ministru R.M: Port răspundere pentru multe, multe, multe lucruri prevăzute de legislație. Alegerile în RM sunt organizate de către CEC.

DUMITRU DIACOV, deputat Partidului Democrat din Moldova: Noi examinăm într-o situație foarte dramatică acest proiect și atâtea discuții sterile. Jumătate dintre deputați au fost prin satele acestea unde s-au descoperit … Noi ce facem, dacă sunt obiecții, sunt, dacă Guvernul se transformă în dictatură, el o să se transforme și fără proiectul acesta care îl votăm noi astăzi.

Menționăm că, la moment, starea de urgență este declarată în 12 state ale UE, inclusiv în România.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Mai multe servicii prestate la frontieră și-au reluat activitatea

Poliția de Frontieră informează cetățenii despre faptul că odată cu încetarea Stării de Urgenţă, declarată …