Știrea zilei

Șase moldovence, exploatate sexual în Federația Rusă | VIDEO

Șase moldovence au fost exploatate sexual în Federația Rusă. Trei bărbați cu vârsta cuprinsă între 34 și 55 ani, originari din raionul Telenești, au fost reținuți, la 10 septembrie, fiind bănuiți de trafic de persoane pe teritoriul Federației Ruse în scop de exploatare sexuală.

În urma investigațiilor s-a stabilit că, suspecții, în perioada anilor 2008 – 2014, urmărind scopul exploatării sexuale au racolat șase tinere din Telenești, Fălești și Ialoveni, care la momentul recrutării aveau vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani. Fetele au fost transportate în Federația Rusă, la Moscova, unde au fost exploatate sexual-comercial.

Inițial, victimele erau racolate prin înșelăciune, fiindu-le promise locuri de muncă în diferite domenii. Ajunse la destinație, fiind pe teritoriul unui stat străin, neavând surse de existență erau nevoite să ofere servicii sexuale contra plată.

Conform probelor acumulate, victimele erau plasate pe un drum circular din or. Moscova, de unde erau vândute clienților pe ore sau chiar zile, contra sumelor de la 5000 la 15000 ruble rusești.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii CCTP, la 10 septembrie curent, cei trei suspecți au fost reținut în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora.

La fața locului au fost depistate și ridicate înscrisuri pertinente la caz, telefoane mobile, cartele SIM, inclusiv din Federația Rusă, precum și o persoană, despre care se știe că anterior a fost exploatată sexual comercial, iar la moment este în concubinaj cu unul dintre bănuiți.

De asemenea în cadrul percheziției la domiciliul unuia din suspecți a fost depistată o linie de producere a alcoolului în condiții casnice.

Astfel, în conlucrare cu angajații Inspectoratului de poliție Telenești, de la fața locului au fost ridicate produse alcoolice în diferite faze de procesare:150 litri de alcool și 48 de sticle de divin, inclusiv îmbuteliate, având și timbre de acciz. Alcoolul urma să fie comercializat în Federația Rusă.

Pe faptul contrafacerii produselor alcoolice, precum și pentru utilizarea mărcii comerciale străine și încălcarea regimului legal de aplicarea timbrelor de acciz, urmează să se expună agentul constatator al IP Telenești.

Pe acest caz au fost pornite cauze penale, pentru trafic de persoane și proxenetism, iar bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore.

Dacă va fi dovedită vinovăția, bănuiții riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Locale 2019: Candidații înregistrați, obligați să-și suspende activitatea

Candidații înregistrați la funcția de primar sau consilier local trebuie să-şi suspende activitatea în funcția …