Știrea zilei

Săptămâna viitoare va fi liberă, inclusiv pentru elevi și profesori. Pretestările au fost amânate | VIDEO

Examenele pentru clasele a 4 nu au fost anulate, așa cum s-a vehiculat în presă. Secretarul de stat în domeniul educației, Natalia Grîu, a precizat pentru postul nostru de televiziune că subiectul nu a fost discutat, deocamdată, în cadrul Ministerului Educației și nu a fost luată vreo decizie. Oficialul a precizat că săptămâna viitoare elevii și profesorii nu vor mai face ore online, pentru că vor beneficia de săptămâna liberă anunață de către autorități. Totodată, au fost suspendate toate olimpiadele școlare până la 18 mai.

Potrivit Nataliei Grîu, în urma hotărârii Comisiei pentru Situații Excepționale de joi, atât elevii, cât și profesorii, vor lua o pauză de la orele care, până acum, s-au desfășurat în regim online. Secretarul de stat în domeniul educației a mai precizat că vor fi amânate pentru o perioadă nedeterminată pretestările. Examenele de simulare pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a erau programate pentru perioada 30 martie – 10 aprilie.

Precizăm că liderul PDM, Pavel Filip, a anunțat că Ministerul Educației a decis anularea examenelor pentru clasele a IV-a din cauza stării de urgență instituită pe fundalul pandemiei de coronavirus. Iar președintele a declarat că examenele de Bacalaureat s-ar putea desfășura mai târziu decât termenele stabilite inițial de Ministerul Educației. Potrivit lui Igor Dodon, ar exista două scenarii în acest caz: recuperarea curriculei prin intermediul lecțiilor de la distanță și desfășurarea examenelor de BAC în termenul stabilit sau transferarea acestora pentru mai târziu.

Pe acest subiect s-a expus și Ombudsmanul copilului, Maia Bănărescu, care propune ca testele pentru examenele de absolvire să fie elaborate în baza materialului predat în școli până în data de 2 martie. Într-un comunicat expediat pentru presă, Maia Bănărescu a explicat că studiile la distanță reprezintă un poriect pilot pentru sistemul educațional din Moldova, iar eficiența acestuia urmează a fi evaluată ulterior.
Precizăm că toate instituțiile de învățământ din țară au fost închise, pentru a preveni răspândirea coronavirusului și vor rămâne așa până în data de 15 mai. Autoritățile au decis ca procesul de învățământ să fie continuat de la distanță prin intermediul platformelor online.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Grație Partidului Politic „ŞOR”, mai mulţi moldoveni rămași blocați în Abhazia au ajuns în țară | VIDEO

Mai mulţi moldoveni rămași blocați în Abhazia, din cauza pandemiei de coronavirus, au ajuns în …