Știrea zilei

Sandu susține că dacă ajunge președinte ar putea demara o procedură de demitere a lui Stoianoglo

În cazul în care ajunge președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu va evalua activitatea procurorului general Alexandr Stoianoglo și ar putea demara o procedură de demitere a acestuia.

Sandu s-a arătat joi, în cadrul unei, nemulțumită de felul în care își face activitatea procurorul general.

„Nu vedem pe furtul miliardului progres, a trecut ceva timp, a venit cu câteva declarații la presă care au fost bune, dar asta nu este suficient. Avem nevoie de rezultate foarte concrete. Dacă procurorul general poate să facă acest lucru, să ne prezinte aceste rezultate”, a declarat Maia Sandu.

Ea a mai spus ca va exista o evaluare a activității procurorului general, iar în cazul în care aceasta va fi negativă, se va adresa CSP pentru demiterea lui Stoianoglo.

cotidianul.md

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Lux pe timp de pandemie. În timp ce țara este afectată de o criză economică profundă, Dodon și familia sa își etalează pe rețelele de socializare ceasurile și hainele, care costă de câteva ori mai mult decât salariul unui muncitor de rând | VIDEO

Lux pe timp de pandemie. În timp ce țara este afectată de o criză economică …