Știrea zilei

S-au gândit până s-au răzgândit: Numirea unui specialist european la Procuratura Generală, anulată | VIDEO

Deși au insistat pe numirea în fruntea Procuraturii Generale a unui specialist european, autoritățile s-au răzgândit. Ministrul Justiției, Olesea Stamate, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că odată cu această schimbare, ar fi trebuit să fie modificate mai multe legi ale țării.

Ministrul Justiției, Olesea Stamate spune că „e greu să găsești un procuror străin, nu poate veni un german care nu știe limba. El trebuie să fie o persoană în care publicul să aibă încredere. Este mai potrivit să lărgim numărul de potențiali candidați pentru procuror prin excluderea condiției de 5 ani de activitate în procuratură. Totuși, Stamate spune că un cetățean moldovean care activează în altă țară poate să candideze.

OLESEA STAMATE, ministrul Justiției: „Am renunțat la ideea de procuror general din mai multe considerente. Asta înseamnă că trebuie să modificăm mai multe legi. O persoană care nu este cetățean al țării nu are acces la secretele de stat, de exemplu.” a declarat șefa de la Justiție.

Olesea Stamate a precizat că atunci când se vorbea despre un potențial procuror european, miza se punea pe Laura Codruța Kovesi. Întrucât aceasta are alte priorități, subiectul nu a mai fost pus în discuție.

Amintim că, anterior, mai mulți lideri din cadrul blocului politic ACUM au declarat că și-ar dori un procuror general european. Recent și vicepremierul Andrei Năstase reitera că nu va renunța la ideea numirii unui procuror general european. De cealaltă parte, președintele Igor Dodon a spus că preferă ca viitorul procuror general să dețină cetățenia Republicii Moldova.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Pavel Verejanu: Reparația arterei importante pentru locuitorii din Orhei este în plină desfășurare | VIDEO

Reparația străzii Valeriu Cupcea din cartierul Lupoaica a municipiului Orhei este în plină desfășurare, iar …