Știrea zilei

Renato Usatîi: Pavel Filip și Igor Dodon sunt la ultima etapă de a formaliza coaliția dintre PSRM și PDM | VIDEO

Coaliția dintre democrați și socialiști este aproape finalizată, iar de această alianță ar avea nevoie, atât liderul informal al PSRM, Igor Dodon, cât și cel al democraților, Pavel Filip. Despre acest lucru a anunțat liderul ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi, care nu exclude faptul că șeful statului îi va trage pe sfoară pe membrii PDM. Democrații nu au venit, deocamdată, cu o reacție la aceste declarații, iar socialiștii neagă în continuare orice discuții pe marginea creării unei majorități parlamentare.

Potrivit lui Usatîi, Igor Dodon și Pavel Filip ar fi bătut deja palma și rămâne doar să stabilească cele patru ministere din Guvernul Chicu, care vor reveni democraților.

RENATO USATÎI, președinte ”Partidul Nostru”: Pavel Filip și Igor Dodon sunt la ultima etapă de a formaliza coaliția dintre PSRM și PDM. Ei practic s-au înțeles, democrații vor primi patru ministere. Socialiștii nu prea vor să cedeze unele ministere de forță, dar ideea e că, în scurt timp, va fi constituită coaliția, adică va fi anunțat oficial mariajul între democrați și socialiști.

Renato Usatîi mai afirmă că de această coaliție ar avea nevoie, atât Pavel Filip, care ar avea dosare penale, cât și Igor Dodon, care însă îi va trage pe sfoară pe democrați și pe liderul lor. Am încercat să luăm legătura cu președintele PDM, Pavel Filip, care nu a răspuns însă apelurilor noastre.

Anterior, Filip a declarat că nu știe că ar avea dosare penale pe numele său și că nu este șantajabil. Totodată, liderul PDM a menționat că formațiunea pe care o conduce nu poartă negocieri pentru crearea unor alianţe. Am contactat și alți deputați democrați, dar niciunul nu a răspuns la telefon.

Solicitată de reporterul postului nostru de televiziune, purtătoarea de cuvânt a Președinție, Carmena Sterpu, ne-a spus că șeful statului nu comentează declarațiile politicienilor. Și socialiștii neagă că ar purta discuții cu democrații.

GRIGORE NOVAC, deputat PSRM: Până în acest minut, nici măcar nu s-a pus în discuție acest subiect la nivel de partid, la nivel de lideri de partid, la nivel de conducerea Partidului Socialiștilor.

Amintim că o întâlnire discretă dintre conducerea țării, un grup de deputaţi democraţi şi socialişti a avut loc în luna februarie, la Parlament. Participanții au negat însă că s-ar fi discutat despre crearea unei majorități parlamentare. Ulterior, mai mulți deputați au părăsit PDM invocând negocieri secrete dintre socialiști și democrați, dar și partajarea a patru ministere. Recent, Pavel Filip a admis faptul că formațiunea pe care o conduce poate fi gata să intre la guvernare, asta după ce președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu vorbeau despre ineficiența unor miniștri și necesitatea remanierilor în Guvern. Iar șeful statului, Igor Dodon, declara oficial că o alianță între PSRM și PDM este posibilă și că ar putea dura până în 2023.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Iurie Reniță: Petrecărețul de la Condrița își trage sub el un nou batalion militarizat, scopul căruia va fi protejarea exclusivă a lui în ajunul Prezidențialelor | VIDEO

Petrecărețul de la Condrița își trage sub el un nou batalion militarizat, scopul căruia va …