Știrea zilei

R. Moldova va primi 12 milioane dolari din partea SUA

Statele Unite ale Americii vor oferi Republicii Moldova două granturi în valoare totală de circa 12 milioane de dolari, în cadrul a două acorduri semnate anterior de cele două state. Serghei Pușcuța, ministru al finanțelor, a precizat că banii vor fi oferiți sub formă de asistență tehnică, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 4 decembrie suplimentarea valorii totale a Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și cel al Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă și mai responsabilă cu 6,6 milioane de dolari, atingând valoarea totală de 50,8 milioane de dolari.

Obiectivul programului este asigurarea unei guvernări democratice, eficiente și responsabile în Republica Moldova, prin implicarea cetățenilor în procesul decizional al Guvernului.


Este vorba și de asigurarea unui sistem judecătoresc mai transparent și responsabil și de crearea condițiilor pentru autoritățile publice locale în implicare plenară a cetățenilor în soluționarea problemelor lor.

De asemenea, va fi suplimentată și valoarea Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și cel al Statelor Unite ale Americii pentru creșterea comerțului și investițiilor în sectoarele cheie cu 5,4 milioane dolari, atingând valoarea totală de 48,4 milioane de dolari.

Obiectivul programului este sporirea competitivității, îmbunătățirea climatului de afaceri și cadrul de reglementare. Se urmărește creșterea accesului la finanțare, a îmbunătăți competențele forței de muncă și a combate corupția.


  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Moldovenii care vor călători în spațiul Schengen vor trebui să plătească €7 | VIDEO

Cetățenii moldoveni care vor călători cu pașaportul biometric în țările din spațiul Schengen și alte …