Știrea zilei

PSRM anunță că reia discuțiile cu PD pentru crearea unei coaliții de guvernare

Partidul Socialiștilor anunță că reia discuțiile cu Partidul Democrat pentru crearea unei coaliții de guvernare. Grupurile de lucru din partea PSRM și PDM vor continua, astăzi, negocierile privind crearea unei platforme politice pentru susținerea guvernului, potrivit unui comunicat de presă al socialiștilor. Discuțiile vor începe la ora 13.00, la Parlament, iar ulterior vor fi făcute declarații pentru presă, scrie radiochisinau.md.

Amintim că cele două formațiuni au inițiat discuțiile la începutul lunii martie.

Socialiștii, care numără 35 de mandate în Parlament, au beneficiat de voturile deputaților democrați în noiembrie anul trecut pentru a demite  Guvernul condus de Maia Sandu. Ulterior, democrații au votat alături de socialiști pentru învestirea guvernului Chicu, precum și alte decizii. Conducerea PD a negat până acum că s-ar afla la putere împreună cu PSRM.

Recent, 7 dintre cei 29 de deputați ai PD s-au desprins de  formațiune și au format Grupul ”Pro Moldova”, condus de fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Marina Tauber: Guvernarea socialistă ne costă 100 de milioane de lei anual și se laudă cu o donație de jumătate de milion

Prin campania de PR pe care au organizat-o cu ocazia donării salariului pentru combaterea COVID-19, …