Știrea zilei

Protest împotriva șefului statului, în centrul capitalei | VIDEO

Sute de persoane, printre care oameni de afaceri, deputați din primul Parlament și membri ai societății civile, au protestat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale. Inițiatorul acestei manifestații, Valentin Eșanu, președinte al Asociației Patronale a Metalelor, preşedinte al Asociaţiei HELP, a spus că scopul acestei manifestații este de a ajunge la alegeri anticipate și la demisia Guvernului Chicu.

Eşanu a declarat, de pe scena improvizată în PMAN, că împreună cu cei adunați își asumă să nu-i permită lui Dodon să instaureze un nou regim în R. Moldova.

Fostul semnatar al Declarației de Independență, Andrei Baștovoi, a declarat că „astăzi, practic, suntem dați de pământ cu demnitatea noastră națională, pe care au apărat-o voluntarii noștri în războiul din 1992”. Acesta a mai adăugat că „Guvernul Chicu este aservit unui singur om și are un singur scop, ca să realeagă același om”, făcând referire la realegerea lui Dodon în funcția de președinte al statului, de asta Guvernul ar trebui să fie demis.

Baștovoi a ținut să sublinieze că Parlamentul nu mai reprezintă interesele cetățenilor și ar trebui să fie dizolvat, după care să fie organizate alegeri anticipate.

În cadrul mitingului de astăzi, 1 martie, inițiatorii au dat citire unei declarații care presupune consolidarea unei mișcări protestare care va avea următoarele obiective: „demisia actualului guvern, dizolvarea Parlamentului cu organizarea alegerilor anticipate, demisia Consiliului Coordonator al Audiovizulalui, consolidarea unei societăți civile reale, dar nu de buzunar, care să poată efectua controale eficiente asupra guvernului, Parlamentului, televiziunii publice”.

Următoarea acțiune de protest va fi organizată pe data de 15 martie în PMAN.

Protestatarii au chemat cetățenii să participe luni, 2 martie, la acțiunile de comemorare a începutului Războiului de la Nistru, din 1992.

deschide.md

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Un nou sistem informaţional de comunicare la aeroport

În timpul pandemiei, precum și în condițiile unei presiuni fără precedent din partea autorităților, Avia …