30 noiembrie 2019, sâmbătă
Știrea zilei

Promo-LEX: s-au înregistrat 321 de incidente, privind desfășurarea scrutinului | VIDEO update

321 de incidente privind desfășurarea scrutinului au depistat observatorii asociației Promo-LEX, până la ora 18:30. Cele mai multe sunt legate de materialele promoționale răspândite în raza de o sută de metri a secției de votare, agitația electorală în ziua alegerilor cu scopul de a schimba opinia alegătorilor, nesigilarea corespunzătoare a urnelor cu buletinele de vot, deficiențe în listele electorale, totodată au apărut și cazuri de violență și intimidare.

Potrivit directorului de program Promo-LEX, Pavel Postica, au fost înregistrate 6 cazuri de violență sau intimidări ale alegătorilor, sau altor persoane. În raionul Cimișlia a fost un caz de suspendare nejustificată a procedurii de votare din cauza nefuncționării sistemul informaţional. Secția de votare a fost închisă timp de 10 minute. Una din cele mai frecvente încălcări raportate ține de materialele publicitare, amplasate în raza de 100 de metri de la secția de votare. În mai multe localități au fost depistate 35 de cazuri de prezență a afișelor electorale, a bannerelor și altor tipuri de publicitate. Totodată, au fost constatate 27 de cazuri de agitație electorală sau PR.

Totodată, au fost constatate 27 de cazuri de agitație electorală sau PR negru pentru a determina alegerea alegătorilor. De asemenea, au fost constatate 8 cazuri de tentative de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor. Observatorii Promo-LEX au raportat și 12 cazuri de transportarea organizată a alegătorilor. Persoane, care după ce au votat au urcat în microbuze înmatriculate în Moldova au fost observate, inclusiv, la secția de votare din Iași, România.

Printre alte raportări se enumeră 27 de cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare, 20 cazuri când în cabina de vot au intrat două sau mai multe persoane, dar și mai multe cazuri de deficiențe în listele electorale. Totodată, au fost depistate și alte încălcări, cum ar fi păstrarea nesigură a buletinilor de vot, fotografierea buletinului de vot de către alegători, deconectarea temporară a energiei electrice, sau utilizare neconformă a buletinilor de vot.

Desfășurarea alegerilor locale și parlamentare de astăzi sunt monitorizate de către peste 780 de observatori ai Promo-LEX.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Blocul ACUM a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Apărării. Se bazează pe o înregistrare video

Blocul ACUM a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Apărării Victor Gaiciuc. Moțiunea deputaților ACUM …