Știrea zilei

Procurorii insistă pe condamnarea inculpaţilor şi confiscarea averilor dobândite prin infracțiuni

Analizând practica de investigare şi judecare, a cauzelor de proxenetism, Procuratura Generală a concluzionat că pedepsirea inculpaţilor fără a le confisca averile dobândite pe cale criminală, reduce esenţial scopul pedepsei penale de prevenire şi descurajare a făptuitorilor la săvârşirea de noi infracţiuni.

Recent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, doi inculpaţi au fost recunoscuţi vinovaţi şi condamnaţi pentru proxenetism, la insistenţa procurilor, fiindu-le confiscată contravaloarea bunurilor dobândite pe cale criminală în sumă totală de peste un milion de lei. Procurorii au demonstrat prin probe, că în intervalul anilor 2013 – 2015, inculpaţii au organizat prostituarea, prin video chat-uri, a mai multor fete, închiriind în acest scop apartamente în Capitală, iar sumele încasate de la clienţi fiind virate în portmoneul virtual al indivizilor, care au obţinut profituri de 38.000 euro, 8.100 dolari SUA şi 1000 lei.

O condamnare similară a fost pronunţată tot recent, după ce procurorii au insistat, iar Curtea de Apel Chişinău a admis, deopotrivă cu condamnarea unei inculpate, confiscarea de la aceasta a unui venit de 518 mii de lei – rezultat dintr-un alt caz de proxenetism.

Menţionăm că, instanţele de fond au respins solicitarea procurorilor de a le confisca celor trei inculpaţi venitul dobândit pe cale criminală. Nefiind de acord, procurorii au contestat sentinţele, insistând pe condamnare, cu confiscare.

De altfel, în fiecare caz de condamnare a persoanelor, fără confiscarea venitului sau contravalorii bunurilor obţinute pe cale criminală, Procuratura le contestă.

Toate mijlocele financiare, supuse confiscării constituie avantajele materiale, obţinute de către inculpaţi de pe urma activităţii infracţionale de înlesnire a practicării prostituţiei şi urmează a fi trecute în contul statului.

Notăm că, pe parcursul anului trecut procurorii din republică au asigurat confiscarea unui venit infracţional în valoare cumulativă de peste 48 milioane de lei – rezultat din comiterea infracţiunilor.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Cum pot moldovenii din străinătate să ajungă acasă cu avionul. Anunțul Ministerului de Externe

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu precizări despre organizarea curselor charter excepționale …