Știrea zilei

Procuratura Anticorupție nu va iniția dosar penal în cazul pretinsei finanțări ilegale a PSRM | VIDEO

Procuratura Anticorupție nu va iniția urmărirea penală pe faptul pretinsei finanțări ilegale a Partidului Socialiștilor. Instituția își argumentează decizia prin faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni. Ancheta a fost inițiată după ce în spațiul public au apărut imaginile surprinse în sediul Partidului Democrat, în care președintele Igor Dodon îi mărturisea fostului lider al democraților, Vlad Plahotniuc, câți bani primește din Rusia.

Procurorii susțin că nu au identificat tranzacții financiare suspecte ale PSRM, iar auditul privind gestiunea financiară a formațiunii arată că veniturile şi cheltuielile sunt clasificate corect. Procurorii mai spun că au fost audiate toate persoanele care dețineau informații despre subiectul anchetei, iar drept urmare, finanțarea ilegală a partidului nu a fost confirmată.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acțiuni de urmărire penală sunt efectuate în continuare în dosarul pentru spălare de bani, pornit în 2016, în care sunt vizate persoane afiliate PSRM. 25 dintre oamenii care ar avea legătură cu dosarul au fost deja audiați. De asemenea, informații au fost solicitate și de la Banca Națională a Moldovei. Procurorii anunță că procesul de pregătire a comisiei rogatorii și a materialelor necesare pentru efectuarea anumitor activități procesual-penale în Elveția, unde au fost transferați bani, sunt aproape de finalizare.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Doi bărbați au fost reținuți pentru comiterea a două omoruri în Capitală

Doi bărbați, bănuiți de comiterea a două crime, au fost reținuți de ofițerii de investigație …