Știrea zilei

Primul caz de gripă, înregistrat în Chișinău. Câte doze de vaccin antigripal sunt disponibile în țară | VIDEO Update

În Moldova a fost înregistrat primul caz de gripă din acest sezon. Este vorba despre o femeie în vârstă de 60 de ani din sectorul Râșcani al capitalei, care a fost internată la spital după ce s-a îmbolnăvit de gripă. Anunțul a fost făcut de către șeful Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi în cadrul ședinței operative a serviciilor primăriei.

Potrivit responsabililor de la sănătate, cazul de gripă a fost confirmat în data de 29 noiembrie, iar pacienta în vârstă de 60 de ani nu este vaccinată. Acum ea este internată la spitalul de boli infecțioase Toma Ciorbă. Starea pacientei este de gravitate medie.

TATIANA BUCEARSCHI, șeful Direcției generale asistență socială și sănătate: „Dumneaei s-a adresat pe data de 26 la medicul de familie, pe data de 27 a fost internată, evident până s-au luat probele s-a depistat că are virusul gripal pe data de 29 la ora 12:00. S-au luat imediat măsurile necesare. Persoana nu a fost vaccinată.”

Șeful Secției supraveghere epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii acute din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ștefan Gheorghiță a declarat pentru postul nostru de televiziune că pentru sezonul gripal 2019-2020 în țara noastră deja au fost procurate și distribuite 100 de mii de doze de vaccin antigripal produs în Franța. Costul unui vaccin este de 120 de lei, iar cheltuielile au fost acoperite de către Compania Națională de Asigurări în Medicină.

ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, șef secție ANSP: „Tot vaccinul a fost repartizat în instituțiile medico-sanitare publice și se efectuează imunizarea populației.”

Potrivit lui Gheorghiță, pe lângă lotul de vaccin din Franța, în Republica Moldova urmează să ajungă alte 100 de mii de doze de vaccin donate de către Statele Unite ale Americii. Medicii îndeamnă populația să respecte regulile de igienă și să se adreseze imediat la medic, în cazul primelor simptome de gripă. Amintim că, doar anul trecut din cauza gripei au fost înregistrate câteva cazuri de deces. Potrivit medicilor, majoritatea celor decedați nu ar fi fost vaccinați contra gripei.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Recepție de Ziua Națională a României | VIDEO

De Ziua Națională a României, ambasada României la Chișinău a organizat o recepție, la care …