Știrea zilei

Prima ninsoare în România | VIDEO

Prima ninsoare din acest sezon a avut loc în Munţii Giumalău, în partea de Vest a masivului Rarău-Giumalău, momentul fiind filmat şi postat pe Facebook, scrie mediafax.

Prima ninsoare din acest sezon a avut loc, joi, în Munţii Giumalău, în partea de vest a masivului Rarău-Giumalău.

Momentul apariţiei primilor fulgi de zăpadă a fost filmat, joi, în zona unei cabane şi postat pe Facebook.

Cabana se află la o altitudine de 1641 de metri, în partea de vest a masivului Rarău-Giumalău.

O răcire accentuată a vremii a fost înregistrată, joi dimineaţa şi în judeţul Harghita, la Joseni, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 4,2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură în ţară, din luna septembrie 2019.

De asemenea, a fost frig şi în localităţile harghitene Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât la -3,9 grade Celsius şi la Topliţa, unde s-au înregistrat -3,6 grade Celsius.

În următoarele nopţi sunt aşteptate aproximativ aceleaşi valori negative, apoi vremea se va încălzi treptat.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Un fost majordom al Casei Albe, care a slujit 11 preşedinţi, a murit de COVID-19

Wilson Roosevelt Jerman, fost majordom al Casei Albe care a slujit timp de 11 administraţii …