Știrea zilei

Prețuri mai mici la carburanți | VIDEO

Efectele scăderii prețului petrolului pe piața internațională sunt simțite și la Chișinău. Mai multe benzinării din capitală au afișat vineri prețuri mai mici la carburanți. În unele cazuri, diferența de preț, față de ziua de joi, ajunge la un leu.

Benzina cu cifra octanică A 95 costă 16 lei și 72 de bani, cu 70 de bani mai puțin decât acum o zi. Motorina s-a ieftinit cu 60 de bani și se vinde cu 14 lei și 72 de bani litrul. Cu 20 de bani mai puțin vor plăti șoferii pentru un litru de gaz lichefiat, care costă 9 lei și 97 de bani.

PREȚURI NOI LA COMBUSTIBIL BENZINĂ

A 95 16,72 lei

MOTORINĂ 14,72 lei

GAZ LICHEFIAT 9,97 lei

Petroliștii afirmă că ieftinirea a fost determinată de reducerea prețului la bursele internaționale, dar și a prețului de import. La burse prețul unui baril de petrol a coborât sub plafonul de 25 de dolari și este cel mai mic preț înregistrat în ultimii zece ani. Experții internaționali declară că tendința de scădere va continua, fiind influențată de o combinaţie între oferta abundentă şi cererea mondială scăzută, provocată de pandemia de coronavirus, informează AFP.

În Republica Moldova combustibilii s-au ieftinit nesemnificativ, fiind înregistrată o scădere a prețului de doar 7 la sută. Și asta pentru că stocurile pe care le dețin importatorii au fost făcute înainte de prăbușirea prețului la petrol pe piața internațională. Potrivit experților, carburanții se vor ieftini mai mult în momentul în vor fi create noi stocuri de combustibil, procurat la un preț mai mic. Ultima oară carburanții s-au ieftinit, acum mai bine de o săptămână, cu 30-40 de bani.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

R. Moldova a primit 20 de milioane de euro din tranșa a doua de asistență macrofinanciară din partea UE

Republica Moldova a primit 20 de milioane de euro din tranșa a doua de asistență …