Știrea zilei

PLDM va avea propriul candidat pentru alegerile prezidențiale din toamnă

Astăzi a avut loc ședința Consiliul Politic Național (CPN) al PLDM. În condițiile pandemice, pentru prima dată în istoria partidului, aceasta s-a desfășurat online. Membrii CPN au discutat despre situația social-politică din Republica Moldova și au aprobat o serie de hotărâri ce vizează construcția de partid și obiectivele imediate ale PLDM. Astfel, ca sarcini prioritare s-a decis să fie consolidate structurile teritoriale, să fie convocate conferințele organizațiilor teritoriale, iar în toate activitățile accentul să fie pus pe disciplina de partid, scrie paranteze.md.

De asemenea, membrii CPN au decis să convoace Congresul IX Extraordinar al PLDM pe data de 16 august 2020. În cadrul Congresului PLDM urmează să fie lansat candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale și să fie operate unele completări și actualizări la Statutul și Programul politic al PLDM.

La final, membrii CPN au adoptat o Rezoluție care se publică integral mai jos:

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Peste 10.700 de cupluri au divorțat. Cele mai predispuse au fost căsniciile cu perioada de până la cinci ani

Peste 10.700 de cupluri au divorțat în 2019. Cel puțin asta arată datele Biroul Național …