Știrea zilei

Petic – ba, Țîcu – da. Deputatul Mihai Popșoi propune o altă candidatură la alegerile locale din Ungheni | VIDEO

Reprezentanții aceleiași formațiuni politice ar putea deveni rivali în lupta pentru fotoliul de primar de Ungheni. Este vorba despre Gheorghe Petic, liderul organizației teritoriale a Platformei „DA”, care a fost selectat de partidul său drept pretendent la primăria municipiului, și deputatul PPDA, Octavian Țîcu, candidatura căruia a fost propusă de către parlamentarul PAS, Mihai Popșoi.

Gheorghe Petic, fostul polițist de frontieră, condamnat și, ulterior, eliberat din detenție într-un dosar penal, în care este acuzat de viol, anunța ieri într-un LIVE pe Facebook că a fost selectat de partidul său drept candidat la primăria municipiului Ungheni, la alegerile locale din 20 octombrie.

Se pare, însă, că nu toți cei din blocul ACUM sunt de acord cu această decizie. Vicepreședintele Parlamentului din fracțiunea PAS, Mihai Popșoi îl vede mai potrivit în această postură pe deputatul Octavian Țîcu.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el îl propune pe Petic drept candidat la funcția de deputat pe circumscripția uninominală Nisporeni, unde a câștigat fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, care și-a depus mandatul. Reacționând la această postare, Gheorghe Petic a comentat că, dacă Țîcu va accepta, el își retrage candidatura și îl va susține. La rândul său, Octavian Țîcu a precizat că vrea să-și continue mandatul de parlamentar și, la fel, este gata să-i acorde susținere lui Petic.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ilan Șor către primarii care au aderat la partidul său: Sunt sigur că împreună vom reuși să facem multe lucruri bune pentru a le asigura cetățenilor un trai decent | VIDEO

Echipa partidului Politic ”ȘOR” își mărește rândurile. În ultimele săptămâni, 16 primari și peste 100 …