4 decembrie 2019, miercuri
Știrea zilei

Descinderi la MetalFeros: șapte reținuți în urma celor 48 de percheziții | VIDEO update

Procurorii anticorupție, de comun cu ofițerii CNA, au descins în această dimineață la S.A. „Metalferos” și alte companii interpuse. În urma celor 48 de descinderi, care au avut loc în cadrul unei cauze penale, 7 persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Perchezițiile au avut loc într-un dosar penal pentru acțiuni ilegale ale conducerii Întreprinderii „Metalferos”, dar și ale câtorva companii afiliate. Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2015-2019, persoanele implicate cumpărau și vindeau deșeuri de metale feroase și neferoase, falsificând documentele.

Suspecții au pus la cale o schemă prin care sustrăgeau mijloacele financiare ale ”Metalferos”, falsificând documentele pentru a crește artificial prețul de cumpărare și pentru a micșora, la fel artificial, prețul de vânzare către intermediari, diferența fiind pusă în buzunar de către membrii grupului.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că ,,Metalferos” a primit în conturile sale bancare peste două miliarde de lei. Ulterior, din această sumă au fost transferate plăți aferente stocului de metale procurate la un preț mărit artificial, diferența fiind însușită de către persoanele învinuite.

De asemenea, procurorii au constatat că au fost admise ilegalități prin scheme similare și la exportul metalelor prin intermediul unor companii care aveau rolul de a procura fictiv metale la un preț redus, iar mai apoi le vindeau la prețuri majorate în Turcia, Germania, Austria și Olanda.

În total, prejudiciu cauzat statului se ridică la aproape 350 de milioane de lei. Dacă vor fi găsiți vinovați, membrii grupului riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Dodon susține că fiecare cetățean poate să solicite informații dacă a fost interceptat sau nu

Igor Dodon a anunțat că doar în 2018 au fost inițiate circa 10.000 de interceptări. …