Știrea zilei

Pedeapsă penală pentru demnitarii care nu execută deciziile Curții Constituționale

Persoanele cu funcție de demnitate publică ar putea fi trase la răspundere, inclusiv penală, pentru neexecutarea intenționată a hotărârii sau avizului Curții Constituționale. Un proiect de lege privind completarea Codului penal a fost înregistrat în Parlament, scrie Bizlaw.md.

Potrivit documentului, demnitarii ar putea fi pedepsiți cu amendă în mărime de la 650 la 850 de unităţi convenţionale, adică de la 32.500 la 42.500 lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la trei ani. În toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

Totodată, Codul jurisdicției constituționale ar putea fi completat cu specificarea că ”Neexecutarea intenționată a hotărîrii sau avizului Curții Constituționale, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancţiunii administrative de către Curtea Constituțională, de către o persoană cu funcție de demnitate publică, se pedepsește conform legislației penale”.

Autorul proiectului spune că, Curtea Constituțională a stabilit în repetate rânduri faptul că respectarea ordinii constituționale, inclusiv a hotărârilor Curţii Constituţionale, este o condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului şi pentru afirmarea statului de drept. Curtea a reamintit că actele instanței de contencios constituțional sunt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice.

De asemenea, instanța a constatat lipsa instrumentelor coercitive de punere în executare sau de sancționare în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor constituționale, ce derivă din prevederile exprese ale Constituției și actele emise de Curtea Constituțională. Pentru aceste motive, Curtea a considerat necesar că Parlamentul să reglementeze răspunderea (inclusiv penală) pentru neexecutarea obligațiilor constituționale și a hotărârilor Curții Constituționale, fiind transmise mai multe solicitări în acest sens.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Atenție, șoferi: O stradă din centrul Capitalei a intrat în reparații

Strada Albișoara, pe tronsonul Iurie Gagarin – Ismail, a intrat în reparație pentru următoarele două …