Știrea zilei

PDM cere urmărire penală pentru uzurparea puterii de alianţa ACUM-PSRM | VIDEO Update

Deputații Partidului Democrat au depus, astăzi, un denunț penal, în care solicită Procuraturii Generale pornirea urmăririi penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 8-15 iunie, de către președintele Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, membrii Guvernului Sandu și deputații din majoritatea parlamentară.

În cadrul unui briefing de presă, Igor Dodon a declarat că PDM, fiind partid de opoziție, este în drept să facă dezbateri în plenul Parlamentului și să se adreseze la organele de control. Contactați de postul nostru de televiziune pentru a primi o reacție și de la Maia Sandu și Andrei Năstase, aceștia n-au răspuns la telefon.

Într-un comunicat de presă, emis de PDM, se menționează:

„deputații formațiunii prezintă o sinteză a circumstanțelor de drept, care, în perioada 8-15 iunie, s-au soldat cu încălcarea Constituției și a hotărârilor Curții Constituționale de către Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, dar și de către 61 de deputați ai PSRM-PAS-PPDA.Acești subiecți, în perioada menționată, fără a avea niciun drept constituțional și legitim, au preluat puterea în stat, deși un șir de hotărâri ale Curții Constituționale arătau caracterul ilegal al acestor acțiuni.”

Democrații mai afirmă că există toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de articolul 339 al Codului Penal, iar organele procuraturii sunt obligate să pornească o urmărire penală în acest sens.

Reamintim că procurorul general interimar Dumitru Robu a dispus pe 5 august inițierea unei cauze penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 7-14 iunie, de către fosta guvernare. Deputații PDM s-au arătat revoltați și i-au cerut lui Dumitru Robu să-şi anuleze ordonanţa. În caz contrar, democrații au declarat că ordonanţa va fi atacată în instanţa de judecată.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Votul mixt, istorie: Igor Dodon a promulgat, în regim de urgenţă, legea privind anularea votului mixt | VIDEO

Șeful statului, Igor Dodon, anunță că a promulgat, în regim de urgență, legea privind anularea …