30 noiembrie 2019, sâmbătă
Știrea zilei

Pavel Filip: ” Membrii PDM sunt șantajați de actuala guvernare cu alungarea din funcție”

Conducerea Partidului Democrat reclamă faptul că mai mulți membri marcanți ai formațiunii din diferite localități ale R. Moldova au fost și continuă să fie șantajați de către actuala guvernare să părăsească partidul condus de Pavel Filip. În caz contrar, acestora li s-ar spune că vor avea mari probleme cu organele de drept și fiscale. Acuzațiile au fost lansate de liderul democraților, Pavel Filip, și secretarul general al PD, Alexandru Jizdan.

Potrivit lui Filip, 83 de primari aleși în primul tur, pe 20 octombrie curent, au fost membri ai echipei sale, doar că ar fi fost determinați să candideze fie din partea PSRM, fie a Blocului „ACUM” sau ca independenți.

PAVEL FILIP, președintele PDM: Șantajați cu alungarea din funcție, abuz de putere, folosirea resurselor administrative, intimidarea prin presiune pe bussines. Îi încurajăm să-și creeze propriile structuri de partid, să nu se ocupe de furatul membrilor de la PD prin șantaj și presiuni. Despre toate aceste încălcări, sigur că vom informa partenerii internaționali.

La rândul său, secretarul general al PD, Alexandru Jizdan, a enumerat câteva cazuri de șantaj la care ar fi fost supuși membrii PD, inclusiv cinci primari din raionul Anenii Noi, care au fost determinați să adere la Blocul „ACUM” sau să candideze ca independenți. „Tocmeala” cu cei cinci ex-primari ai PD, care au câștigat la alegerile de duminică din primul tur, s-ar fi făcut chiar în biroul unui deputat PPDA.

ALEXANDRU JIZDAN, secretar general al PDM: Cu părere de rău, i-a influențat pe acești primari, ulterior ei au părăsit formațiunea noastră. Toți cinci au participat în alegerile locale. Doi au candidat din partea Blocului „ACUM”, iar trei au fost candidați independenți. Este vorba de primarii din localitățile Șerpeni, Telița, Calfa, Botnărești și Cobusca Nouă.

Reprezentații Blocului ACUM nu ne-au răspuns la telefon pentru o reacție, iar purtătorul de cuvânt al PSRM, Irina Astahova a calificat aceste acuzații drept nefondate.

IRINA ASTAHOVA, purtător de cuvânt PSRM: Acum, înainte de turul II fac declarații nefondate, neargumentate. Când această informație va fi confirmată de organele oficiale, vom putea spune ceva. Dar acum, aceste vorbe sunt doar niște declarații înainte de alegeri. E părerea lor.

Se întâmplă în situația în care șeful statului, Igor Dodon nu o singură dată a declarat că fracţiunea parlamentară a PSRM nu va accepta vreodată transfugi, în contextul unei posibile dorințe a reprezentanților PDM de a adera la noua guvernare. Mai mult, Dodon spunea că au și o înțelegere cu Blocul „ACUM”, în acest sens.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Memorialul Marelui Război pentru Apărarea Patriei din raionul Dubăsari a fost vandalizat | VIDEO

A fost vandalizat Memorialul Marelui Război pentru Apărarea Patriei din localitatea Coșnița, raionul Dubăsari. Plăcile …