Știrea zilei

Patru lucrători medicali de la Soroca, pozitivi la COVID-19. Reacția Ministerului Sănătății

Un medic, 2 felceri și o infirmieră de la Substația Medicală Urgentă din Soroca au fost confirmați pozitiv la infecția cu coronavirus. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății, Cristina Stratulat.

„Menționăm că cei 4 angajați ai instituției medicale de la Soroca nu s-au infectat în condițiile de realizare a responsabilităților de lucru, adică nu au intrat în contact cu vreun pacient infectat. Autoritățile investighează acum situația pentru a stabili modul de infectare a lor și cu cine au intrat în contact”, a precizat Stratulat.

Între timp, alți medici și felceri sunt investigați pentru a se afla dacă au contractat coronavirusul, iar un șofer de pe ambulanță este în carantină, scrie observatorul.md. „Un medic de la ambulanță a fost adus ieri la noi și l-am direcționat urgent la Chișinău, nici nu a intrat pe teritoriul spitalului”, a spus Valeriu Bordian, vice-director medical al Spitalului Raional Soroca, potrivit sursei citate.

Până acum, numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 în Moldova a ajuns la 149. 25 de persoane, internate la Spitalul Toma Ciorbă, se află într-o stare gravă.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Deputatul Ștefan Gațcan a fost găsit la Iași | VIDEO

Deputatul Ștefan Gațcan se află la Iași și neagă faptul că ar fi fost sechestrat …