Știrea zilei

Partidul „ȘOR” își mărește rândurile: Încă 1.500 de cetățeni au aderat la echipa condusă de Ilan Șor | VIDEO

Partidul „ȘOR” își mărește rândurile, lucru care demonstrează că încrederea în formațiune și acțiunile acesteia crește în rândul oamenilor din diferite regiuni ale țării. Doar în weekend-ul trecut, peste 1500 de cetățeni au aderat la echipa condusă de Ilan Șor. Carnetele de partid le-au fost oferite noilor membri în cadrul Conferințelor organizațiilor teritoriale, care s-au desfășurat în raioanele Hîncești, Căușeni, Ungheni, Călărași, Telenești și Ștefan Vodă. Acum o săptămână, în cadrul unui eveniment similar, organizat în nordul țării, au aderat peste 1000 de noi membri.

Peste 300 de oameni au devenit membri ai Partidului Politic ”ȘOR” în raionul Telenești. Noii veniți în echipa formațiunii au fost salutați de liderul Ilan Șor, care a menționat că 43 de localități din țară sunt administrate de reprezentanți ai Partidului ”ȘOR” și, așa cum a promis, în fiecare dintre ele au demarat lucrări de modernizare.

ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: Programul nostru nu este doar un text scris pe hârtie, ca la oponenții noștri politici. Este un program real pe care deja l-am implementat în mai multe localități. Este un program funcțional care și-a dovedit valabilitatea. Ați devenit membri ai familiei noastre unite, pentru că noi ne considerăm familie. Vă dau cuvântul meu de bărbat că niciunul dintre voi nu veți regreta că sunteți membri ai Partidului ”ȘOR”. 

Prezent la eveniment, deputatul din fracțiunea Partidului ”ȘOR” Vadim Fotescu a declarat că tot mai mulți oameni au încredere în formațiunea pe care o reprezintă.

VADIM FOTESCU, deputat al fracțiunii PP ”ȘOR” 300 de membri noi ne-au acordat vot de încredere, au venit deciși să-și lege viitorul lor și al țării de Partidul ”ȘOR”. Cu siguranță, ei vor fortifica rândurile partidului și astfel vor spori posibilitățile noastre. Încrederea în formațiunea noastră crește în întreaga țară, pentru că oamenii așteaptă schimbări spre bine. 

Noii membri ai Partidului Politic ”ȘOR” susțin că nu au avut dubii atunci când au făcut alegerea.

 Avem încredere în el. Mai mult? îmi doresc ca Ilan Șor să devină președinte al Moldovei și atunci țara noastră va prospera.

Nu-mi pare rău că am intrat în partidul lui Ilan Șo r, pentru că am făcut-o nu pentru mine, dar pentru viitorul copiilor mei.

Vreau ca în țară lucrurile să se schimbe, oamenii să trăiască bine. Ne dorim drumuri bune, iluminat stradal și sistem de canalizare în sat.

Dacă politicienii noștri ar fi făcut măcar jumătate din câte a făcut Ilan Șor, am avea o Moldovă prosperă, dar nu ceea ce avem.

În raionul Călărași cei care au aderat la Partidul ”ȘOR” au fost felicitați de vicepreședintele formațiunii Marina Tauber, care a declarat că toate acțiunile formațiunii sunt îndreptate spre îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: Din numele președintelui Ilan Șor, și al întregului partid, aducem mulțumiri acelor oameni care au încredere în noi, care vin în marea noastră familie. Pentru noi această încredere contează foarte mult. Ea ne motivează și ne face mai responsabili.

În prezent, Partidul ”ȘOR” are peste 60 de mii de membrii în întreaga republică. Potrivit Marinei Tauber, echipa crește de la o săptămână la alta, astfel devenind mai puternică. Partidul Politic „ȘOR” se întrunește săptămânal cu activiștii din teritoriu, iar pentru luna februarie sunt programate aproximativ 50 de conferințe teritoriale.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Moldova cumpără din China 100 de mii de teste pentru coronavirus

Republica Moldova a comandat din China 100 de mii de teste pentru depistarea infectării cu …