Știrea zilei

Partidul ȘOR: Așa-numitele proiecte sociale ale PSRM și ale guvernării umilesc oamenii | VIDEO

Proiectele sociale ale Partidului Socialiștilor votate în Parlament umilesc oamenii și reprezintă praf în ochii cetățenilor. Despre asta a anunțat în cadrul unui briefing, organizat la Parlament, deputatul Reghina Apostolova, care a menționat că Partidul Politic „ȘOR” va susține acțiunile de protest, îndreptate împotriva guvernării corupte și necompetente.

Deputații din Partidul Politic ”ȘOR” consideră că proiectele sociale cu privire la pensii și alocații adoptate în Parlament umilesc oamenii și reprezintă praf în ochii cetățenilor.

REGHINA APOSTOLOVA, deputat din fracțiunea Partidului Politic ”ȘOR”: „Am văzut acele inițiative, avizate pozitiv de Guvernul Chicu. Prima, practic ceea ce exclude indexarea pensiilor de două ori pe an. A doua, care se referă la îndemnizația unică, este o batjocoră față de pensionari. În ea nu este clar formulat ce sumă vor primi aceștia. Știm doar cifra anunțată de Igor Dodon – 700 de lei.”

Reghina Apostolova s-a referit și la suportului unic în valoare de 700 de lei destinat pensionarilor. Potrivit ei, 80 la sută dintre oamenii care vin în audiență la deputații Partidului ”ȘOR” sunt oamenii în etate, care cer ajutor material, deoarece banii oferiți de la stat sunt insuficienți pentru a se întreține.

REGHINA APOSTOLOVA, deputat din fracțiunea Partidului Politic ”ȘOR”: „Avem 365 de zile în an. Dacă împărțim 700 de lei la 365 de zile, reiese că această îndemnizație constituie exact 1 leu și 96 de bani. Această sumă nu-i ajunge unui pensionar să cumpere măcar o pâine, care în magazinele sociale „Merișor” costă 2 lei. Referitor la indexarea pensiilor cu 14 la sută. Dacă un pensionar primește 1000 de lei, cu cât va crește pensia sa după indexare? Cu 150 de lei de două ori pe an! Împărțind această sumă la zilele din an, cu acești bani nici măcar o pâine nu-și poate cumpăra.”

Deputații din fracțiunea Partidului ”ȘOR” sunt de părere că partidele parlamentare trebuie să elaboreze legi care le-ar asigura cetățenilor un trai mai bun.

REGHINA APOSTOLOVA, deputat din fracțiunea Partidului Politic ”ȘOR”: „Dacă vorbim despre minimul de existenţă lunar, în luna decembrie, autoritățile declarau că pentru pensionari acesta constituie 2020 de lei. În ianuarie s-a anunțat altă cifră – 1 700 de lei, iar la sfârșitul lui ianuarie – 1 568 de lei. Acum pensionarii așteaptă data de 1 aprilie, pentru a afla ce minim necesar de existență le oferă statul. Proiectele socialiștilor și a conducerii de vârf a țării sunt niște inițiative care umilesc cetățenii țării.”

Deputatul a amintit faptul că atunci când Partidul ”ȘOR” a acces în Parlament, liderul formațiunii, Ilan Șor, a anunțat șase proiecte sociale. Fracțiunea Partidului ”ȘOR” a elaborat deja un șir de inițiative legislative care au menirea de a le asigura condiții decente de trai pensionarilor, însă majoritatea parlamentară refuză să le examineze. Regina Apostolova a mai accentuat faptul că Partidul Politic „ȘOR” va continua să susțină toate acțiunile legale ale cetățenilor și este gata să organizeze acțiuni masive de protest împotriva actualei guvernări, care este una coruptă și incompetentă.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Moldova cumpără din China 100 de mii de teste pentru coronavirus

Republica Moldova a comandat din China 100 de mii de teste pentru depistarea infectării cu …