Știrea zilei

Partidul Liberal Democrat din Moldova și-a anunțat participarea la alegerile locale | VIDEO

Partidul Liberal Democrat din Moldova și-a anunțat participarea la alegerile locale din acest an. Anunțul a fost făcut de liderul PLDM, Tudor Deliu, într-un interviu televizat la un post privat de televiziune. Acesta a declarat că dacă partidul nu va participa nici la acest scrutin, acesta va fi dat uitării.

În declarația sa, Deliu a explicat de ce formațiunea sa nu a participat la scrutinul parlamentar din februarie. Potrivit președintelui PLDM, prin aceasta partidul a dat dovadă de maturitate politică. Asta pentru că ei au recunoscut că nu au șanse de izbândă și nu au dorit să participe doar de dragul prezenței pe buletinul de vot.

Totuși, Deliu a amintit că PLDM nu participă deja la trei scrutine consecutiv, iar acest lucru ar putea avea consecințe grave pentru partid, care pur și simplu ar putea fi uitat. Deliu a menționat că decizia de a participa la alegerile locale din vară a fost luată în cadrul discuțiilor de partid și tot în acest fel vor fi desemnați și candidații.

Amintim că acum câteva zile, Partidul Liberal Democrat din Moldova a demis mai mulți vicepreședinți și membri ai biroului permanent ai partidului. Ultimele alegeri locale la care au participat liberal-democrații au fost cele din 2015, iar candidatul acestora la Primăria Chișinău a fost Serafim Urechean.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Opoziția are acum majoritate în Parlament

Deputatul socialist Ștefan Gațcan a părăsit formațiunea și s-a alăturat grupului „Pro Moldova”, oferind oficial …