Știrea zilei

Pandemia în lume: Peste patru milioane de infectări, Rusia ar putea deveni cea mai afectată țară, goana după vaccin continuă, oamenii protestează în Ljubljana | VIDEO

La nivel global, bilanțul pandemiei de coronavirus a depășit pragul de patru milioane de infectări, iar zilnic sunt confirmate aproximativ 100 de mii de cazuri noi. Totodată, peste 276 de mii de persoane au murit în întreaga lume din cauza COVID-19, iar peste 1,3 milioane de oameni s-au vindecat. Goana după un vaccin anti-COVID-19 continuă, însă Organizația Mondială a Sănătății consideră că descoperirea unuia nu va fi posibilă până la sfârșitul acestui an și că, cel mai probabil, vom avea un vaccin abia la sfârșitul anului 2021.

Țara cea mai afectată de COVID-19 rămâne SUA, cu peste 1,3 milioane de îmbolnăviri, tot mai multe în rândul copiilor. Economia americană a pierdut 20 de milioane de locuri de muncă în aprilie, iar rata șomajului a atins un nivel record.

În Europa, numărul infectărilor a început să scadă în multe dintre țările puternic afectate inițial: Spania, Italia și Franța. În Rusia crește însă semnificativ numărul celor afectați ajungând la 200 de mii de cazuri. Iar dacă acest ritm, de aproximativ 10 mii de cazuri zilnice confirmate, se va menține, specialiștii spun că Rusia va deveni cea mai afectată țară de pe continent la mijlocul lunii mai.

În Franța, purtarea măștilor în transportul public a devenit obligatorie, iar de luni autoritățile au început să le împartă gratis călătorilor.

În Germania, până acum doar copiii din școlile terminale puteau merge la școală, dar începând de luni au fost redeschise grădinițele și școlile primare.

În schimb în Italia, mai mulți continuă să sfideze regulile de distanțare socială. Atmosfera din centrul istoric al Romei a semănat în acest weekend cu cea dinaintea pandemiei: cu tineri ieșiți în plină stradă, cu cocktailuri în mâini sau produse fast-food. Mii de oameni au protestat în Ljubljana, capitala Sloveniei, acuzând guvernul de corupție și că a profitat de pandemia de coronavirus pentru a restrânge libertățile publice.

Iar Marea Britanie a decis să prelungească regimul de carantină cel puțin până în 1 iunie. Autoritățile își propun o redeschidere a magazinelor și a școlilor la începutul lunii iunie. Iar cei care sosesc în regat vor fi obligați să se autoizoleze timp de 14 zile. Totodată, oamenii trebuie să stea în continuare în casă în majoritatea timpului.

Focarul de la Wuhan, China, acolo unde a apărut coronavirusul s-a reaprins. S-au redescoperit alte cinci noi cazuri de infectare cu COVID-19.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19 în lume: Italia iese din carantina, proteste în Europa, sancțiuni dure în Qatar, arestări în Londra | VIDEO

Șefa guvernului belgian, venită în vizită la un spital din Bruxelles, a fost nevoită să …