Știrea zilei

Ostatici în Ucraina: Oamenii legii au luat cu asalt autobuzul. Victimele au fost eliberate

 Oamenii legii au luat cu asalt autobuzul unde în această dimineață au fost luați ostatici circa 20 de oameni. Atacatorul a fost reținut, iar toate persoanele au fost eliberate, transmite hromadske.ua.

Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a intervenit într-o confruntare în care au fost luaţi 13 ostatici, în Lutsk, relatează BBC.

Preşedintele a reuşit să pună punct confruntării cu o postare pe Twitter în care îi îndemna pe oameni să urmărească filmul Earthlings.

„Toată lumea ar trebui să urmărească filmul Earthlings din 2005”, a scris Zelensky pe Twitter.

Se pare că aceasta ar fi fost una dintre condiţiile bărbatului care ţinea ostatici 13 oameni dintr-un autobuz, în Lutsk, pentru că imediat după postarea preşedintelui, 3 dintre cei 13 ostatici au fost eliberaţi.

Atacul s-a încheiat după ore de tensiune şi negocieri în care trupele Serviciului de Securitate al Ucrainei, specializate în combaterea terorismului, au fost în alertă şi au încercuit autobuzul cu ostatici, scrie Mediafax.

Ministrul de Interne al Ucrainei a declarat că „Îl așteaptă ani buni de închisoare”.

Bărbatul se numeşte Maksym Kryvosh, are 44 de ani şi a mai fost condamnat în trecut.

„Toți ostaticii au fost eliberați!”, a anunțat pe Facebook viceministrul de interne ucrainean, Anton Hratcenko. Autorul atacului s-a predat poliției, a precizat o sursă a poliției ucrainene.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Atenție, cei care merg la mare: singura frontieră deschisă spre Grecia este blocată de protestatari bulgari

Dacă eşti cumva în drum spre Grecia, află că singurul punct de trecere al frontierei …