Știrea zilei

Dragi pământeni! „OrheiLand” vă invită la renașterea de primăvară de o anvergură galactică | VIDEO

Sărbătoare grandioasă de 1 martie la Orheiland. În această duminică va avea loc închiderea oficială a sezonului de iarnă și va fi dat startul evenimentului „Mărțișor 2020”. Sărbătoarea va fi organizată cu sprijinul primăriei Orhei, al consiliului raional și al asociației „Pentru Orhei”. Gazdele au pregătit o mulțime de surprize și cadouri pentru toți. Pentru prima dată în Moldova, va avea loc un spectacol de lumini, adus din Sankt-Petersburg. La fel, organizatorii promit o „Discotecă spațială” pentru copii și un mega concert cu participarea trupei „Millennium”.

Organizatorii spun că vor surprinde plăcut vizitatorii celui mai mare parc de distracții din țară, așa cum o fac de fiecare dată. Potrivit lor, anul acesta, oamenii se vor bucura de o primăvară „Galactică” și pentru prima dată în Moldova, va fi adus un adevarăt spectacol de lumini din Rusia.

IRINA MARJINA, PR-manager ORHEILAND: În premieră, vom avea un show cum nu a mai fost în Moldova. Ca întotdeauna, dorim să surprindem vizitatorii, de aceea, în acest an, tematica sărbătorii va fi Cosmosul.  Am pregătit mici suvenire. Toți vor primi câte un mărțișor cu emblema orașului nostru iubit.

Totodată, pentru copii vor fi organizate master-clasuri, la care ei afla curiozități despre planete și sistemul solar. Mai mult, micuții vor intra în pielea cosmonauților pentru că vor gusta din mâncare „spațială” din tuburi. Și nici asta nu este tot. Cei prezenți la ebeniment vor vedea proiecția cu laser a desenului animat „Peter Pan” și vor face o călătorie virtuală în spațiu.

IRINA MARJINA, PR-manager ORHEILAND : Vom avea cele mai noi modele de ochelari pentru realitatea virtuală. 14 copii le vor putea utiliza concomitent. Ochelarii vor fi folosiți în timpul proiecției 3D a spațiului și a universului.) (BETA) Oarganizatorii s-au gândit și la securitatea vizitatorilor. Ținând cont de evenimentele legate de noul coronavirus, autoritățile orașului au avut grijă să asigure toate condițiile necesare pentru siguranța oaspeților.

PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: Suntem la Orheiland, unde în urma verificărilor la dezinfectatorii care sunt puși, sunt măști procurate, se dau măști la toți vizitatorii de la Orheiland. Se lucrează în acest domeniu, suntem pregătiți.

Așadar, fiecare vizitator va primi gratuit câte o mască de protecție și va fi instruit cu privire la regulile de comportament și cele de igienă. Autoritățile spun că au cumpărat aproximativ 15 mii de măști. De asemenea, la eveniment vor fi prezente câteva echipe de medici, polițiști și salvatori, în caz de necesitate.

OLGA ROBU, medic ORHEILAND Atât lucrătorii cât și vizitatorii noștri, zi de zi, sunt verificați. Toate atracțiile pentru copii sunt dezinfectate și, la fel, verificate de multe ori pe zi.

Punctul culminant al serii va fi concertul renumitei trupe „Millennium”. Sărbătoarea „Mărțișor 2020” de la Orheiland va avea loc duminică, 1 martie și va începe la ora 16.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Pacientul diagnosticat cu Covid-19 care a evadat din spitalul din Cimișlia a fost găsit. Unde se afla bărbatul

Bărbatul, în vârstă de 68 de ani din raionul Cimișlia diagnosticat cu Covid-19 care a …