Știrea zilei

Ofițerii INI reținuți sâmbătă de CNA și PA, eliberați după 24 de ore de arest

Cei doi ofițerii din cadrul Inspectoratului Național de Investigații care au fost reținuți sâmbătă din nou de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție au fost eliberați după nici 24 de ore de arest în izolatorul CNA.

Surse ale portalului Deschide.md apropiate anchetei, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, ne-au comunicat că ieri, 13 octombrie, șeful de secție din cadrul DIFE a INI, Vitalie Procopie, dar și subalternul său Vlad Corobceanu, au fost eliberați din izolatorul CNA printr-o ordonanță emisă de către procurori.

Asta după ce sâmbătă, 12 octombrie, la domiciliul celor doi angajaţii INI, procurorii anticorupție în comun cu ofițerii CNA au descins cu percheziții într-un dosar prin care aceștia sunt suspectați că  ar fi pretins şi primit, în perioada octombrie-noiembrie 2018, bani în sumă de peste 40 000 de euro de la mai mulţi agenţi economici, cu promisiunea ca să influenţeze anumite persoane din instituţii publice, astfel încât să nu efectueze controale fiscale la agenţii economici vizaţi, dar şi pentru ca să-i ajute să evite o posibilă răspundere penală.


Amintim că acasă la Procopii și Corobceanu au mai avut loc descinderi ale ofițerilor CNA și în luna septembrie. Atunci ambii ofițeri au fost reținuți atunci pentru 72 de ore, în izolatorul CNA, iar ulterior au primit încă 30 de zile de arest în Penitenciarul Nr.13. Decizia instanței de fond a fost atacată de avocații celor doi ofițeri la Curtea de Apel Chișinău, ulterior pe 24 septembrie, Procopii și Corobceanu au fost transferați din  P-13 în arest la domiciliu.

 


  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Cum vor fi colectate deșeurile de Hramul orașului. Primăria vine cu precizări pentru agenții economici

Primăria municipiului Chișinău aduce la cunoștința agenților economici, prestatori de servicii la Hramul orașului Chișinău …